Cinci

Toata lumea dormea.M-am trezit si am strabatut matinalul drum baie-bucatarie…de data asta cu atentie, sa nu trezesc pe nimeni.In bucatarie nu erau chibrituri, deci inapoi, pe balcon, incercand sa fac cat mai putin zgomot.Pe un scaunel, pachetul de tigari si cutie de chibrituri.Ude. Peste noapte plouase.Din nou, cu cat mai putin zgomot, am cotrobait intr-o geanta, am gasit o bricheta si apoi mi-am oparit o cafea in bucatarie.
Pe balcon-liniste si arome de dupa ploaie amestecate cu aroma cafelei si fum de tigara. O imagine ce-mi va ramane multe vreme pe retina :



Clara, din ce in ce mai clara…hmmm…miopul vede mai bine cu ochii in lacrimi.
De ce lacrimi? Atunci am crezut ca de preaplin, de preamult, de preafrumos.Acum stiu sigur de ce : de neputinta , de handicap. Daca as stii picta … m–as reprezenta incremenita , in fata unei usi, cu mana pe o banala clanta si mi-as denumi autoportretul "Suflet agorafob".
Si totusi...cinci suflete, cinci singuratati, cinci fire divers colorate s-au impletit acolo, in acele zile, in ceva ce nu stiu sa denumesc pentru ca am uitat sa dau nume intamplarilor minunate. Pentru ca am uitat cum sa fac sa le recunosc atunci cand se intampla.
Dar mana este tot pe clanta.Ceva atat de frumos si iata, tot ce stiu sa fac e sa vad o mana pe o clanta, banal ,frust, lipsit de zorzoane.
Cinci si asta :




La naiba, monitorul asta se vede mult prea clar…