Am fost cu câinele. Un copil între două vârste ale copilăriei urla, dar urla, dar ce urla. Mama lui îl lua cu binişorul.
Hm. Mi-am amintit că singura dată când am urlat în copilăria mea şi în stradă a fost pe la vreo 4 sau 5 ani ani ai mei şi în faţă la Ciufulici, deoarece mama aflase că mi se va îndesi părul dacă mă va tunde la zero. Probabil că s-a observat durerea mea sinceră, dar asta nu înseamnă că n-am intrat la Ciufulici. Înseamnă doar ca am fost tunsă un fel de 1,5.
Sor-mea... nu ţin minte să fi urlat pe stradă dar ţin minte că a urlat pe hol, în faţa uşii deschise a bucătariei care bucătărie o conţinea pe mama şi pe o prietena a ei. Ba sor-mea (în care s-a pierdut o mare actriţă) a şi plusat prin tăvălire pe jos. Mama n-a zis nimic vreo 3 minute, doar a stat şi a urmărit foarte atentă reprezentaţia, apoi a început să râdă. S-a prins şi prietena ei şi a început să râdă şi ea. După întâmplarea asta sor-mea a început să caute alte metode, mai elaborate.
-------------------------------------------
Cam aşa ceva. Mă duc la Dire Straits, concert. Adică...nu mă duc nicăieri pentru că nu pot să mă duc în 1993 deşi...prea departe n-ar fi. Oricum, rămân aici, doar că am să înlocuiesc cu fotoliul scaunul ăsta care, în continuare, curentează cu partea lui metalică.
--------------------------------------------
Later edit : plăcut concert.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu