Nu ştiu de unde a apărut acea senzaţie. Parcă diferenţa dintre fetiţa cu cearcăne mari şi femeia între două vârste care a plecat, cuminte, la culcare...era doar de înveliş exterior. Parcă mi s-a mai întâmplat aşa, dar parcă nu chiar aşa. N-a fost încadrabil la "suflet, suflet de copil, prin ce colţ te-ai dus tiptil" , a fost foarte, foarte real iar ladă cu păpuşi n-am avut niciodată. Totuşi, a sunat aşaaa...cumva...vechiul cântec.
Cam atât, dar trece.
Primăvara asta nu ştiu exact ce vrea de la mine...dar s-ar putea să-i reuşească.
:-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu