Eu în capul meu

Întâi am luat poza cu panseaua, poza ce-am făcut-o anul trecut în grădina lui A, am cropat-o, am swirluit-o, am pixelat-o, am pus-o în header, am şters. Apoi am desenat pătrate colorate, le-am pus în header, le-am şters.Apoi mi-am vopsit pereţii blogului în verde, căci venit-a primăvara.Nu mi-a plăcut, am refăcut totul. În final am luat, totuşi, un antinevralgic.

O perioadă, eu şi cuvintele aşternute de mine pe aici ne-am simţit bine împreună.Acum ne cam călcăm pe picioare, ne cam cam izbim cap în cap, ne enervăm reciproc. E una din acele perioade în care persoana aceea la care mă uit în oglindă mă scoate din sărite cu mofturile ei, cu nemulţumirile ei. Greşit, cu nemulţumirea ei, cred că de fapt este o vorba de o singură atotcuprinzătoare nemulţumire căreia persoana din oglindă nu reşuseşte să-i rupă gura chiar tot timpul. Persoana din oglindă oboseşte, din când în când. Altminteri, eu sunt bine, eu sunt întotdeauna chiar foarte bine.

Îmi place de ăştia doi cum cântă ei "What a Wonderful World" :

.

Cred că nici nu cântă ei, de fapt, cred că în clipul acesta apar cei doi din oglinzile celor doi. Hi, Nick, hi, Shane, cred că voi eraţi bine, eraţi chiar foarte bine în perioada filmării clipului. Şi mai cred că ironia e un soi de analgezic.

Eeeh. I was just thinking to myself, mă gândeam şi eu în capul meu şi am scris aici doar aşa, pentru memoria posterităţii.
Poate că ar trebui să mai iau un antinevralgic. Sau poate că ar trebui să şterg, naibii, ceea ce am scris, asta din oglindă se încruntă. E clar că traversează o perioadă în care e refractară la pansele şi pătrăţele colorate.
Nu mai şterg nimic, vreau s-o enervez.