Aceasta e o vitrina în curs de dezafectare, cred. Până una-alta...manechinul rămâne aici dar n-are rost să-l îmbrac cu haine de sezon dacă tot nu se cunoaşte încă soarta vitrinei. Rochia de seara îi e cam prafuită, căciula i-am pus-o din cauza vitezei, eram cu o căciulă în mână şi nu ştiam unde s-o pun, de aceea îi stă cam pe ochi.
Când să pun lacătul, mi-am dat seama că am uitat ceva în interiorul prăvăliei.M-am întors... dar între timp am uitat ce uitasem.
Sper să-mi amintesc, mă învârt în loc deja de prea mult, uite, s-a lăsat seara.
oi fi uitat că eşti manechin!
RăspundețiȘtergerepoate şi regula "râdem, glumim..., dar nu părăsim răvălia":)
Manechin virtual, am zis! :D
RăspundețiȘtergereMda. Se pare că prăvălia asta e "altceva", e greu de părăsit.
când eram copil şi deschideam uşa coliviei unde stăteau canarii, nu se îngrămădeau să iasă. dar, dacă ieşeau, mă speriau - păreau atât de neîndemânatici, încât mă întrebam dacă canarii sunt cei care au inventat colivia, ca să ducă şi ei un trai decent. te întreb şi pe tine: prăvălia este invenţia manechilor? dacă da, ce erau manechinii înainte să fi inventat prăvălia?
RăspundețiȘtergereAbia după ce ai pus lacătul vine partea cea mai interesantă a poveştii: viaţa secretă a menechinelor!
RăspundețiȘtergere@Mircea Cucu : Oameni timizi ce nu ştiau cum să-şi exprime preamulturile ?
RăspundețiȘtergere@Angiolino Pascal : Aşa-i că manechinele dansează în prăvălie când nu le vede nimeni ? :-)
RăspundețiȘtergere