Sunt, probabil, foarte obosită, altfel nu m-aş lega de
astfel de nimicuri.
Locul unde mâncăm pe perioada în care suntem la serviciu este unul mic dar cochet
aranjat şi dotat cu tot ce e nevoie. Este evident că , în timp ce mănânci,
poate intra oricare dintre colegi şi, conform normelor de politeţe în vigoare,
ţi se urează "poftă bună". Nu că, altminteri, n-ai avea poftă de mâncare, nu că
această urare nu te-ar putea surprinde fix cu mâncarea în gură şi vei fi nevoit
să înghiţi pe nemestecate ca să răspunzi cu "mulţumesc"-ul standardizat. Asta e,
o iau ca atare, sunt nişte vorbe ce se cer
schimbate între un om ce intră într-o încăpere şi un om aflat deja în acea încăpere, şi vorbele
sunt dictate de specificul încăperii. E un lucru deja binecunoscut de mine,
acela că regulile politeţii nu folosesc, neaparat, la ceva, dar unele chestii
e mai bine să le fi spus decât să nu le fi spus.Ca şi cum, dacă ceva e
introdus într-un sistem, e mai dificil să dai delete acelui ceva decât să-l
faci să lucreze utilizând minimum de resurse. Motiv pentru care o fac şi eu,
spun şi eu "poftă bună" şi "mulţumesc".
Dar... să plusezi ? Să răspunzi la "poftă bună" cu "mulţumesc, poftim la
masă" e deja prea mult, prea inutil. Chestia asta mă face să mă gândesc că dacă
ar fi aşa de simplu şi, concomitent, zicerea în cauză ar fi exprimarea unei intenţii
reale, n-ar mai trebui să fac nimic pe lumea asta ca să obţin cele necesare
hrănirii propriului organism. Ar fi suficient să trec, de trei ori pe zi, să
zicem, pe lângă oameni care tocmai mănâncă. Culmea politeţii făţarnice este,
însă, ca acest "poftim la masă" să ţi-l spună cineva care este
binecunoscut pentru activităţi de genul "dacă cineva face cinste cu ceva de ziua lui,
ia să iau eu câte una din fiecare", şi, eventual, în timp ce-o fac, să-mi justific
gestul-fără să mă fi rugat nimeni- prin aceea că "iau şi pentru colegele mele de birou ca să nu mai vină
ele până aici", după care, cineva-ul respectiv poate fi văzut aşezat la
propriul birou înfulecând şi nerespirând
până n-a devorat tot.
Mă opresc aici, cine nu-i prea obosit şi are şi chef de aşa
ceva, să extrapoleze situaţia descrisă
la încăperi şi activităţi cu specific divers. Eu nu mai zic decât că rrrătăcim
într-marrre de... păcat că e minunat.
