Tot tot razna

Uneori oboseala invinge.As da jos din spinare rucsacul plin cu pietre, m-as aseza pe bordura trotuarului cu rucsacul intre picioare, coatele pe rucsac si capul in palme.Nu de alta…dar sa nu-mi cada.
In timpul asta, trecatorii care trec...sa treaca.Sa nu ma cunoasca, sa nu-mi spuna nimic, nici buna ziua , nici bunaziuada-mitoporul.Sa ma ocoleasca.

As sta asa o vreme...pana cand mi-ar intra vertebrele unele in altele,palmele in cap si mi s-ar impatrati fundul pe bordura. Atunci cred ca m-as ridica si mi-as aburca din reflex rucsacul in spinare. M-ar bubui probabil in minte o intrebare:"hei,la ce naiba iti trebuie carpa aia plina cu pietre?"Da,cred ca mi-ar bubui...apanajul varstei, cred. Dar nu cred ca l-as lasa in strada, nununu, chiar nu cred.

Apoi as pleca undeva, intr-un loc cu oameni.Da, cred ca m-as duce undeva, intr-un bar,sa beau o cafea si sa fiu o draguta ,o amabila,o scumpa cum ar veni,cu oricine m-ar intreba orice,cu oricine mi-ar spune buna ziua sau bunaziuada-mitoporul.

Adica...trebuie oameni,da,trebuie oameni.