O, papa Freud...

Vine metroul de Republica, Paul şi maică-sa în deşert, mă urc, mă apuc cu stânga de o bară, în dreapta am sacoşa cu ziarele, Dune vol. 2 şi portofelul ăla mare şi plin de chitanţe, pâinea o băgasem, nu ştiu de ce, în geantă, geanta era pe umărul drept, ochelarii de citit în geantă, depărtez Dune vol.1 prea mult şi pun sacoşa în aproximativ braţele domnului care stătea pe scaun , în faţa mea, şi, iată, e momentul să fac public faptul că o observatoare bine antrenata şi plină de umană înţelegere a constatat resuscitarea feminităţii mele şi probabil că acesta este motivul faptului că observ, la rândul meu, că domnul în cauză are părul cărunt şi arăta bine.
Dune vol.1 nu stă drept, e şi normal, e mult mai greu pe partea stângă, doar am spus că erau deja în deşert. În fine, domnul cărunt care stătea de vorbă cu o colegă aflată pe scaunul de lângă el, întrerupe niţel conversaţia şi mă întreabă dacă mă supăr în cazul în care îmi oferă locul, îi zâmbesc tulburător-resuscitat şi îi comunic cum că nu, domnul se ridică, eu mă aşez şi mai trag un zâmbet adecvat unui mulţumesc de femeie slabă şi salvată la timp. Vreo 2 staţii e linişte, Paul Atreides şi maică-sa sunt găsiţi şi înconjuraţi de fremeni, colega domnului zice :
-Ajung acum acasă şi mă ia fii-mea de proaspătă...
-Dar câţi ani are fetiţa? –întreabă colegu’ căruntu’ domn bine
-Trei ani ... oof...
(Las Dune vol.1 , nu pot să fiu atentă la ceea ce citesc şi, oricum, am mai citit o dată ce i-a făcut Jessica lui Stilgar)
-Să vă trăiască- zice colegu'- presupun că stă cu bunica în timp ce voi sunteţi la muncă...
-Ce bunică? Bunicii nu sunt nici unul în Bucureşti...
-Şi...cu cine o laşi? E la creşă?
-Nu, nu e la creşă,of... nu mă întrebaţi...şi nici nu mă întrebaţi cât ne costă...
-Oh, înţeleg- zice colegu’ – ştiu ce înseamnă...dar nu e bine. Ştiu pe pielea mea, şi eu am crescut aşa şi uite...şi la vârsta asta simt tot timpul nevoia să fiu iubit şi alintat...

O, mare eşti, papa Freud, să fii iubit în draci sau îngereşte ...asta pentru că nu pot să-mi dau seama exact unde anume ai fost repartizat...

Pag.1

Există oameni care periclitează libertatea a ceea ce sunt fără să intreprindă nimic în sensul acesta, ba mai mult, pot fi chiar buni şi destoinici lucrători, că de aia n-a ramas Iadul nepavat. Atacul le iese fără să vrea, e suficient să fie ceea ce sunt ei în raport cu ceea ce sunt eu. Din calea lor am plecat de regulă...uite că nu-mi mai aduc aminte exact anii şi zilele... dar ştiu sigur că s-a întamplat la ora 12 fix.
Sunt un supravieţuitor, dă-mi la băscuţă c-un colţ de lege nescrisă a iubirii de oameni...dar lasă-mi câinele în pace.

Dar...să las astea. Sunt ocupată, de fapt. Îmi savurez plecarea din ghiarele obişnuinţei, un soi de presevraj , probabil...dar asta nu contează acum. Îmi place, când schimb ceva, îmi place. Îmi place acel moment iniţial şi regret că nu-l exersez mai des.Nu sunt intuitivă şi nici habotnică, nu ştiu dacă mă voi întoarce sau nu şi nici nu-mi pasă. Nu acum. Să fie de la zodie?

Recitesc Dune. Când am văzut la chioşcul de ziare primul volum, am realizat că eu, de fapt, nu mai am Dune. Am doar continuările, şi nu toate.
Oh, şi mai am treabă...mai am atâta treabă de citit...

Piticii mei îşi beau cafeaua cu mine

Cumnatul meu frate spunea duminică : e ciudat, dar astăzi pare a fi, după multă vreme, o zi în care timpul nu fuge.I-am răspuns, în stilul nostru : da, măi, s-au gandit "ăştia" să ne mai dea o pauză ...
Şi eu avusesem sentimentul acela, undeva în jurul orei 12 când, spre marea mea mirare, chiar era 12 şi nu 14 aşa cum eram aproape sigură că este.

Urmăresc "Fast Forward", cică cel mai de succes serial american al momentului, mă rog, nu conteză, aşa se zice despre toate...Îmi place şi în acelaşi timp mă îngrozeşte ideea : toţi oamenii de pe Pamânt au văzut, pe perioada unui vis scurt, o scenă din viaţa lor viitoare petrecută în aceeaşi zi şi la aceeasi oră, în viitor.Acum oamenii îşi urmăresc viitorul întâmplându-se. Unii îl aşteaptă cu nerăbdare, alţii cu spaimă, încercând sa schimbe ceva în prezent şi sperând că astfel vor schimba ceva în viitor.Unii n-au văzut nimic şi acum aşteaptă să se întâmple să moară.
Nu-mi pot reţine gândul că, dacă aş ştii ce urmează să mi se întâmple...n-aş putea face altceva decât să mă duc, buluc, fix într-acolo, într-un acolo în care nu m-aş fi dus, poate, dacă nu mi s-ar fi comunicat, într-un fel credibil, ceva la modul ; " iată, acesta este viitorul tău".

Dadada, am citit prea multe SF-uri, ştiu.Dar...uneori e cel puţin "distractiv" să te gândeşti la Gladia , Bailey şi Daneel citind câte o chestie de umplutură prin ziare pe net, să-ţi spui că e nevoie întai de un Primar (Salvor Hardin ar fi un model valabil) pentru ca Neguţătorii să apară apoi de la sine, sau sau să-ţi spui că o cască bluetooth nu e decât un precursor rudimentar al nestematei din urechea lui Andrew Wiggin iar Jane e în curs de formare (dacă nu s-o fi format deja) pe Internet sau să regăseşti cine ştie ce citat din învăţătura Bene Gesserit în vreun articol pe teme politice.

Mda.De parcă nu-mi ajungeau piticii, cei care se ştiu a fi locuitorii de drept ai creierului meu, motiv pentru care îşi permit să tropăie în voie pe acolo pretinzând o a doua cafea...