luni, 10 august 2015

Despre oameni şi alţi oameni, deşi... n-ai zice

Aş putea să nu spun că am băut ceva. Sau aş putea să spun că am băut o bere şi nu două. Chiar nu ştiu de ce simt mereu nevoia să descriu, să explic circumstanţe, de parcă ar interesa pe cineva. Ce importanţă are că pentru mine circumstanţele au importanţă indiferent dacă zic de bine sau de rău după ce le descriu ? Oricum, totul se varsă înşabloane şi capătă aproape instantaneu forma acestora ...

Aş  putea să nu povestesc despre cum am făcut eu un duş lung. Nu că aş fi "rupt" contoarul de apă, nu. Cred că a fost un duş normal dar aşa rezultă  prin comparaţie şi având în vedere faptul că în ultima vreme nici de stat la duş n-am avut răbdare, noroc că gelurile mele de duş miros toate a levănţică şi e plăcut oricum / oricât să rămân cu ele pe mine, la o adică...

Aş putea să nu mă laud că mi-au ieşit nişte cartofi prăjiţi ca pe vremurile în care îi prăjeam în bătrâna tigaie a mamei..

Aş putea să nu spun că e ora 20:50 şi la ora 21, când zice The Weather Channel că în zona mea de Bucureşti  vor fi, cică, "doar" 27 de grade, vreau să mă duc să alerg prin parc...

Aş putea să spun doar că uneori ai nevoie de oameni  care să te tragă afară din "bula" în care pluteşti ca prostul  fără să mai ţii minte cine te-a băgat în ea  sau de ce ai intrat în ea de bunăvoie, ca prostul. Oameni care îţi sunt ai tăi şi ştiu asta şi care îţi expun o idee nouă ce-ţi pare "creaţă" în prima fază. Sau îţi dăruiesc  o tigaie nouă şi "dăşteaptă" .Sau te ajută din puţinul pe care îl au, material sau nu. Sau oameni care  îţi sunt ai tăi şi şi nu-ţi dai seama tu şi nu-şi dau seama nici ei dar care au zis o vorbă care nu-ţi era neapărat adresată, care ar fi putut fi spusă oricui altcuiva, dar ţi-a fost spusă ţie. Sau, pur şi simplu, s-a întâmplat s-o auzi...


Aş putea să nu scriu astea nicăieri, ce importanţă are că ele pentru mine au importanţă? Sau aş putea să le scriu doar pe blogspot pentru ferventul meu cititor din Polonia ( proxy or not, who tf cares? ) şi să nu le dau copy /paste şi pe Facebook.  Dar astăzi mă ajută duşurile lungi. Cui nu-i place... să folosească  "telecomanda" aia.  

miercuri, 5 august 2015

Vedere de jos a unei roţi pătrate

Motto : Fie roata şi pătrată, tot se-ntoarce ea odată 

Se poate întâmpla, uneori, să-ţi simţi sufletul un copil mic şi febril pe care crezi că trebuie să-l protejezi cu trupul tău . Pentru că eşti nevoit să ieşi cu el afară, în ploaie şi vânt, şi pentru că uneori afară nu-i decât ploaie şi vânt. Şi-atunci îţi strângi braţele ce ţin pruncul-suflet şi îţi gârboveşti spinarea pentru că aşa „crede”  trupul tău că-i face sufletului cazemată. Poetic  pân-aici. Păi da, şi e momentul să stric poezia şi să-ţi pun c-ai pus-o. Dac-ai ieşit în ploaie şi vânt cu spinarea gârbovită-nu contează motivul- ai pus-o, prietene. De fapt, pentru ceilalţi poate să fie soare şi vreme de plecat în vacanţă, nu contează, contează doar că spinarea ta gârbovită-nimeni nu ştie şi nici nu trebuie să ştie de ce- e tentantă. Unii, aflaţi ( în accepţiunea  lor), pe o treaptă inferioară ţie, îţi vor folosi spinarea drept treaptă de urcat mai sus. Alţii, aflaţi ( în accepţiunea lor)  pe o treapta superioară ţie, vor avea nesperata ocazie de a juca tontoroiul pe spinarea ta, într-un soi de " ia uite-mă, lume, şi ia de te uită ce prost e gârbovitul ăsta şi ce loc de bătută e pe spinarea lui, hai, care mai doreşte, care mai pofteşte... " 

În viaţa mea n-am văzut o roată pătrată dar e bună de licenţă poetică.  Şi de măcar trei minute de proiectată în viitor măruntă satisfacţie de care să te simţi vinovat ulterior.  

sâmbătă, 1 august 2015

Sevrajul

Era seară când mi-am dat seama că nu sunt buricul pământului şi că, de fapt, niciodată n-am fost. E drept, nu m-am prins imediat ce se întâmplă, în prima fază am crezut că s-a luat curentul şi m-am repezit  să scot frigiderul din priză. Din camera mea şi până în bucătărie înjurasem deja toţi proştii şi incapabilii ce compun restul lumii, inclusiv pe cei care n-aveau nicio legătură cu energia electrică, doar am zis că pe toţi, nişte nesimţiţi. A fost putin şocant să constat că frigiderul funcţiona. Am stins şi am aprins de câte trei ori neonul din bucătărie ca să mă conving că în casă e curent electric. A fost ciudat, foarte ciudat, pentru că dup-aia m-am dus să verific şi robinetele. Apa curgea. M-am uitat pe geam, copacul era tot acolo, blocul vecin tot acolo şi un nesimţit trecea pe stradă, nesimţit, am zis, dar încă nu pricepusem exact despre ce era vorba. Nu mai ţin minte exact, dar e foarte probabil că m-am gândit că nesimţitul respectiv e şi prost, ce era să fac, era unicul om care a trecut în acel moment prin dreptul geamului meu taman când mă uitam eu pe el, pe geam, zic. Coroborând, am ajuns la conluzia că Universul continua să existe deşi simţeam că îmi scăpase de sub control. Un prost, şi ăsta, că vă zic, nu mă prinsesem încă ce se întâmplă dar începeam să am o bănuială.


Ce să vă spun, a fost greu, foarte greu, nu doresc niciunui buric al pământului să treacă prin ce-am trecut eu. 

A fost ca un soi de sevraj. Oriunde mă uitam, nu mă mai vedeam pe mine îmburicându-mă, cum altfel decât  în folosul omenirii, ceea ce mă debusola complet, de fapt nu mă mai vedeam nicăieri şi nu înţelegeam cum de mai funcţiona fără mine orice avea de funcţionat. Nişte evident că nesimţite şi proaste mecanisme funcţionau şi făra să le butonez eu, e drept că altfel, pot să vă spun şi de ce, în caz că n-aţi înţeles încă. Ba, mai mult, unele mecanisme aveau tupeul să funcţioneze chiar mai bine, dar în timpul sevrajului nu am putut să recunosc aşa ceva, că mi-era prea rău. Cum vedeam un mecanism funcţionând, cum mă lua tremuratul. Nu ştiu exact de ce, dar presupun că de frică. Îmi dădeam seama că trebuia să mă confrunt cu răspunsul la întrebarea : dacă nu mai sunt buricul pământului... atunci ce sunt şi care mi-e rostul ?