Cred că ne aflăm permanent şi instinctiv în căutarea companiei unui anumit tip de oameni pentru că simţim nevoia de a scoate din noi, măcar din când în când, câte ceva ce considerăm a fi valoros, punându-ne astfel, măcar din când în când, orgoliul la punct.
Urmând firul gândirii, aş putea ajunge la concluzia că şi compania noastră ar putea fi căutata, în acelaşi scop.
Dacă extind... nu, mai bine nu.
Probabil ca ne place sa avem dreptate. Chiar si atunci cand nu avem! Sau, mai ales, atunci.
RăspundețiȘtergereSalut. Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam, insa deocamdata este o buna modalitate de transmitere a unei informatii. Apelam la oameni inteligenti din blogosfera si care pot in acelasi timp sa fie promotori ai acestui fenomen in Bucuresti. INSCRIE-TE LA ZIUA BLOGGERILOR BUCURESTENI ( PE ZBB-2009.RO AI FORMULARUL DE INSCRIERE ) si vino alaturi de noi la festival impreuna cu cat mai multi prieteni. Da acest mesaj mai departe in blogosfera.Vor fi premii, petreceri, multa distractie si nu in ultimul rand o mare gasca de bloggeri cu care poti lega prietenii. Fiecare blogger inscris va primi cadou, saptamanal o invitatie de doua persoane la Eurocinema. Te asteptam
RăspundețiȘtergereMultumim.
@Mihai: Da, poate ai dreptate... :-)
RăspundețiȘtergereSi poate ca, intr-o zi, am sa scriu despre orgoliu, despre felul in care ma raportez la aceasta notiune.
"Valoarea unui om se socoate după numărul celor ce se simt bine prin el" spunea Nicolae Iorga.
RăspundețiȘtergereuşor subscriu ideii, pentru că, în fond, interacţionăm permanent cu ceilalţi, indiferent de motiv.
iar când ajungem să rezonăm....cred că nu se poate spune că ar mai fi rost de orgoliu ostoit.
PS: chit că am primit de ziua mea o felicitare cu rândurile astea, n-am putut să le asociez instant cu cei care mi-au oferit-o, chiar dacă m-am simţit onorată... ci s-au proiectat perfect raportîndu-mă la anumiţi preţioşi de-ai mei. :)
@the_same:Nu ştiu dacă e "normal" sau nu dar în dezordinea ideilor mele, orgoliul se defineşte ca fiind acea chestie, uneori foarte obositoare, care mă face să pretind de la mine foarte mult, mă face să-mi pretind inclusiv ceea ce nu am fost făcuta să pot. Dacă băgăm în ecuaţie "a relaţiona", ba, şi mai important, "a rezona", devine complicat şi important iar nemernicul de orgoliu nu mă lasă să vorbesc despre asta cu lecţiile nefăcute ca lumea... :D
RăspundețiȘtergere