M-a sunat fii’mea, plângea aşa cum plânge ea, cu sughiţuri. Plângea şi relata de la faţa locului, de la cimitir, unde a mers să pună o coroniţă de brad la mormântul tatălui meu şi al bunicului ei. În circa două luni de când n-am mai fost pe acolo, în locul florilor plantate au "răsărit" mici gropiţe iar obiectul acela pe care îl meşteşugiseră colegii fii’mii şi în care puneam candele şi lumânări pentru a le feri de vânt, ei bine, acela a fost smuls cu şuruburi cu tot.
Dacă am înjurat? Da, am înjurat cu sete, asumându-mi riscul să ajung direct în Iad, spre deosebire de cei care au făcut jaful la mormânt pentru că... nu-i aşa? dacă au comis-o în afara postului dar acuma, în ajun de Crăciun ei sunt "mai buni", Raiul le e garantat, haha.
Şi ştiţi ceva? Nici măcar nu-i vina lor ci e, ca de obicei, vina mea. Trebuia să ştiu până la vârsta asta că jefuitorii de flori de pe morminte există, aşa cum există constantele Universului despre care oamenii nu ştiu altceva decât că sunt constante, fără să şi priceapă de ce. De fapt, cumva ştiu asta, pentru că ştiu că nu trebuie să-mi pierd, orice-ar fi, puterea de a replanta flori. Cum se poate realiza aşa ceva? Probabil că doar cu riscul de a nu înceta să-mi pese.
Tocmai mi-a venit ceva în minte : în general vorbind, unii plantează flori, alţii "plantează" mici gropiţe, dar... dar nu, deci nu de sărbători, când e lumea agitată.
Oh, nu pune la inimă. Până la urmă, florile, ştim cu toţii, nu sunt perene, ele se primenesc de fiecare dată, sunt de fapt un motiv real pentru care trebuie să trecem des pe la cimitir, altfel am pune flori de plastic şi nu am mai da pe acolo never ever.
RăspundețiȘtergereCât despre jefuitorii de morminte, vreau să-ţi spun că ai scăpat ieftin, faţă de cei care au avut cruci de marmură şi s-au trezit fără ele. Şi eu am scăpat ieftin pentru că am o cruce turnată din mozaic din acela, de construcţii (pe vremea aceea, în 85, când a murit tata, nici nu se găsea marmură), aşa că furtul de flori sau de cădelniţă sunt doar chestii uzuale, nu mă mai afectează. Nu trebuie să te afecteze nici pe tine. Crăciunul şi morţii noştri sunt doar în sufletele noastre.
La Mulţi Ani, Anna!
Tata a murit în 2006, îţi dai seama că nu e prima dată când se întâmplă d-astea la mormântul lui. Vom pune flori, vom face altă cădelniţă, ştii, baiul e ăla că te simţi jefuit sufleteşte. Başca plânsul fii’ mii din telefon că aia cred că fost a mai rea treabă pentru mine. Dar a trecut acum, fie la ei, la "zgârmătorii de gropiţe".
RăspundețiȘtergereMă duc să văd unde anume în camera mea pot să strecor (agăţ) o creangă de brad şi apoi ceva jucărele şi bomboane de ea, eu şi cu Crăciunul meu interior . Şi da, în acelaşi fel, şi cu tata :-)
Auzi, dar dacă fac eu un suport de creangă din cărţi ? :D
La Mulţi Ani, Lino !