duminică, 29 martie 2009

Consideraţii alandala pornind de la o frezie

M-aş propune ca obiect de studiu adâncilor căutători ai inţelegerii sufletului uman, inclusiv psihologilor, psihanaliştilor, psihonuconteazăce-ilor.
Aş da drept exemplu reacţia mea la imaginea şi mai ales la parfumul florii numită frezie : imi vine sa îi trec mirosul prin toate simţurile, inclusiv prin cel al auzului oricât de ciudat ar suna asta, cu o plăcere de degustător de vinuri şi, in acelaşi timp, îmi vine să o iau la goană şi să mă ascund intr-o gaură sau în încercarea de rezolvare a unei probleme cât mai complicate de logică, numai să nu mai ştiu ca pe lume există frezii...

Este, desigur, o chestiune personala. Freziile înseamnă pentru mine banca de liceu şi ceva de genul "nici o zi fără o frezie" şi mai înseamnă intrarea plină de farmec intr-o epocă întunecată, într-un soi de Ev Mediu personal, "Inchiziţia" inclusă.

Experienţa înseamnă ceva...sau poate că altceva...

Dacă, atunci când suntem foarte tineri, am şti pe pielea proprie ca în mijlocului unui peisaj natural fermecător in orice fel te poţi întâlni oricând cu un rahat, am fi probabil mai reticenţi. Avansând in vârsta, am deveni probabil atât de reticenţi încât am vedea in jur numai căcăreze de capră.
Dar întrucât nu se întâmpla aşa şi întrucât, după ce ne-am luat-o în frez(i)e, e musai să ne şi revenim, florile, in general vorbind, mai au, totuşi, o şansa.

2 comentarii:

  1. Servus Anna
    Freziile, mie îmi produc o oarecare euforie... Poate fiind atît de primăvăratice le-am considerat mereu ca fiind cele mai apropiate de mine ele sosind înca de prin februarie, adică cam pe la ziua mea... Niciodată nu m-am ascuns de flori, cum probabil ar poza mulţi bărbaţi... Şi mai ştiu că tot bărbaţii sunt buni grădinari... :) Şi... ce frumos ştiu freziile să se ofilească, să se usuce... ca şi cum ar fi la fel de vii, dar bune de pus în pagini de carte?
    O zi faină şi o săptămînă uşoară!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu numai cei mai buni bucătari ci şi cei mai buni grădinari? :-)

    Da, până la urmă...ai dreptate, freziile nu au nici o vină, freziile sunt de păstrat, sunt nişte foarte frumoase flori...
    O săptămână bună şi uşoară iţi doresc si eu,Flavius!

    RăspundețiȘtergere