Locul acesta de munca al meu…nu prea este unul in care sa-ti poti permite sa te relaxezi, nu in aceasta perioada a anului, in orice caz. Eu nu sunt chiar in fata, chiar pe baricada, sunt "de la birouri, sus pe scari", asa ca imi pot permite sa n-am chef astazi. Nimeni n-are, dar unii dintre noi...n-au nici incotro.
Se vede treaba ca eu pot, insa, sa-mi scriu postul de Ajun de Craciun de aici, de la job.
Am alergat , dimineata, dupa craca. Nu mai facem brad acasa de niste ani buni, dar n-a fost Craciun fara miros de brad, macar. Cand am timp, imi pun creierii pe moate cu tot felul de aranjamente facute cu ce nu-ti trece prin cap, cu ce nu-mi trecea nici mie prin cap cu doua secunde inainte de a-mi trece. Anul acesta…ma tem ca vor fi niste crengute in niste vaze si niste globuri pe acolo…si gata. Ai mei vin la mine in ajun de Craciun, odata cu Mosul, cum ar veni...Maine se vor duce care pe la soacre, care pe la amici. Mda, sper sa nu ajunga "Mosii" inaintea mea...
Spiritul Craciunului.Am tot discutat despre asta, inclusiv pe net. Sunt oameni care intra in el in cel mai sincer mod. Sunt oameni carora li se induce sau si-l induc fals.Sunt altii care refuza falsul acesta.
Imi amintesc de tanti Puchi, pe la vreo 45 de ani ai ei, imi amintesc si nu cred ca am sa uit asta vreodata.De acel Craciun, usa ei vesnic deschisa a fost incuiata si tanti Puchi ne-a anuntat pe toti eventualii "colindatori" ca ea se culca, punct.Am fost si sper ca voi ramane un colindator mai special pentru ea, asa ca mi-a fost deschisa usa si am intrat cu ceva sarmale si cozonac. Chiar statea in pat, chiar n-am putut sa fac nimic ca s-o scol de acolo, chiar m-am suparat pe ea. Au trecut anii si...intr-un an...am inteles ca n-aveam dreptul. N-aveam dreptul sa trag de ea. Si am mai inteles ceva : fugise nu doar de la a-si converti starea intr-un fals spirit al Craciunului, fugise si de la a ni-l intuneca pe al nostru, real sau fals indus. In anul care vine, tanti Puchi va implini 70 de ani, sanatoasa si voioasa sa fie cat mai multi ani ! Ei bine, anul acesta a impodobit proaspat zugravita scara a blocului cu crengi de brad, cu beteala si globuri. Fisetul vecinului D, obiect ce face deja parte din peisaj, este invelit in hartie colorata, cu ceva desene pe ea. Si nu numai fisetul ci si cutia pisicii. Cutia pisicii este o mare cutie de la vreo plasma ceva si in ea locuieste temporar pisica pe care tanti Puchi a salvat-o de la inghet si foame. Inca nu poate merge, labutele din spate nu le poate folosi, dar a inceput sa se ridice, veterinarul a spus ca isi va reveni...In fiecare dimineata, care vecin se nimereste primul, arunca la gunoi o punga in care se afla "pampersii" pisicii si pe care tanti Puchi o lasa langa usa scarii. Ne-a rugat tanti Puchi - ne conformam, cu placere si drag.
Imi place tare mult albumul "Power" al celor de la Kansas.Il tot ascult de cateva zile, asa cum si cand pot, in metrou si pe drumul servici-casa si invers.Imi place piesa care da titlul albumului.
"It takes power
To back up the things you say
It takes power
To cut through the chains breakaway"
Asa e. Avem nevoie de forta interioara pentru a sustine vorbele noastre cu faptele noastre. Si nu cred ca intotdeauna putem De fapt, eu cred ca nu poate nimeni. Cel ce crede ca poate...mai are de sapat. De sapat in el.Poate de aceea ar trebui sa vorbim mai putin.Poate ca ar trebui sa fim constienti ca multimea starilor noastre interne e un soi de sirag de margele, diverse si divers colorate. Poate ca singurul lucru care conteaza e siragul ca un tot si nu fiecare margica in parte. Poate ca ne-ar fi mai usor daca nu ne-am chinui s-o slefuim pe fiecare pentru a putea spune: margelele mele sunt toate la fel si sunt exact asa cum vi le-am descris".Poate ca ar trebui sa nu spunem nimic sau, poate, doar atat : "acestea sunt margelele mele".
In marea lor majoritate, margelelor colierului meu inglobeaza ganduri bune. Se spune : de ce sa fim buni doar de Craciun, sau de Paste sau mai stiu eu de care alta sarbatoare religioasa? Pai...eu cred ca nu in functie de asta suntem...era sa zic buni sau rai, dar cine mai stie ce inseamna asta si ce pentru cine...asa ca zic doar "suntem", nu in functie de asta suntem. Doar ca...e vremea urarilor, atata tot. Si mi se pare rezonabil asa. N-as vrea sa ne uram urari tot timpul si nici sa nu ne uram niciodata.
Un gand bun am. Un gand bun am si pentru cei ce cred ca nu-l am, ca nu-l am pentru ei.Nu, nu pentru ca e Craciunul si sunt mai buna (orice o fi vrand sa insemne asta) ci pentru ca...veni vorba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu