În ochii mei

Seara de ieri n-a fost tocmai plăcută. De fapt, toată ziua. Administraţie financiară, bancă, notariat, greutăţi, zbatere. Nu pentru mine şi nu neapărat zbaterea mea, ale mele sunt mai degrabă zbuciumul sufletesc şi încercarea de a-l masca... Am făcut probabil unul dintre ultimele lucruri pe care le mai pot face, din punct de vedere material, pentru cineva ce mi-e drag ca ochii din cap. Şi nu mi-e uşoară zbaterea ei, lupta ei. Aş fi dat de toţi pereţii cu mândria mea de a fi contribuit la acel "stand on my on feet" care o caracterizează.Pare o contradicţie, dar de fapt ...nu e.

Şi apoi seara, acasă, în camera mea, un alt "tavan" căzut în cap : doar atât pot? Până la 50 de ani...doar atât am putut face? Doar la atât mă reduc?
Mă pândea nimicn-arerost-ul, de data asta nu era un pitic nesuferit ci un balaur cu şapte capete, avea şapte din nou, eu ştiam că i-am retezat vreo două dar asta a fost doar o iluzie. Şi în spatele lui...bocitoarea, cea cu Oscarul luat pentru interpretarea măiastră din "Self pity".

Am fugit să mă ascund aici. Am recitit. Hm. Balaurul a băgat unul din capete pe uşă : hihihihi ! şi s-a cărat, nu mai era nevoie de el, de-acum...mă puteam descurca foarte bine şi singură. Ce sunt toate aceste bazaconii pe care le-am scris aici? Nu din punct de vedere literar, asta ar fi culmea idioţeniei unui unghi de-al meu de vedere, nu l-am adoptat niciodată şi asta mi-a venit în minte doar pentru că întâmplarea a făcut să mă "plimb" în ultima vreme pe ceva site-uri având cuvântul "literar" în denumire şi pretenţia aferentă. Tiparul, tiparul mă scoate din sărite, tiparul a ceea ce sunt, nimincn-arerost-ul iluziei de a crede că pot ieşi din el.

Astăzi îmi duc iluziile la Recicle Bin. Realitatea este că...doar la atât mă reduc. Dacă voi face faţă acestei înţelegeri, ei bine... te pomeneşti că voi putea să cresc în ochii mei.