Păcătoasă prin a fi

Am o neclaritate produsă de modul lui de a lucra, îl întreb, se comută pe cherchez la femme, singura frecvenţă de pe care crede că iese din propriile-i încurcături, şi mă găseşte pe mine. Că doar eu îl întrebasem, nu?
Nu le ştiu pe toate dar... ştiu câte ceva şi când ştiu...ştiu. Se cheamă că am acumulat până la gradul că intuiesc greşeala şi mă duc fix în locul în care se află. Şi mi-e greu să mă împac cu a tăcea în prezenţa celui ce doar crede că ştie şi se crede îndrituit a da lecţii tocmai pentru că, de fapt, el nu a înţeles nimic iar eu sunt femeie.

Colega mea, cunoscându-mă, mi-a spus, brusc "îngrijată" pentru soarta mea : "nu-i răspunde în stilul tău, e păcat, azi e Vinerea mare". Ei bine, n-am răspuns dar tot am păcătuit. Am lăsat-o să creadă ce-o vrea şi n-am comunicat faptul că n-aş fi răspuns, oricum. De silă. Sila îmi mai închide gura, uneori. Da, şi poate că şi nepăsarea, ca extremă a oboselii, acea nepăsare atât de uşor de confundat cu generoasa înţelegere.

Furie şi silă, dominând alternativ pe păcătoasa de mine, în fix această perioadă. Acum, când ar trebui, nu-i aşa, "să fiu mai bună". Dacă am reuşit vreodată să fiu mai bună decât am fost înainte de a mă îmbunătăţi... asta s-a întâmplat ca urmare a unei serii de acumulări,de sedimentări şi de întelegeri .

Bad timing, n-am sedimentat încă. Aşa că păcătuiesc prin a fi ceea ce pot fi în acest moment. Recunoaşterea stării de fapt "se pune" ?