Plăti cafeaua şi plecă , fără ţintă, pe străzile oraşului necunoscut. Pluta? N-avea nevoie de ea. Se întristase şi obiectul de camuflaj n-ar fi făcut altceva decât să-i adânceasca tristeţea.
Momentul de amuzament şi oarece amintiri trecuse. Încercă să-şi imagineze ce căuta domnul acela, în miezul zilei, studiind personaje feminine rătăcite pe terasa unei cafenele. Şi-l imagină ca fiind şoferul patronului pe care patronul îl trimisese să-i spele maşina sau sa-i ia copilul de la şcoală. Sau poate că era angajat la Administratia financiară iar şefii şi colegii îl ştiau plecat într-o importantă misiune de recuperare de bani la buget. Apoi îşi spuse : "termina madam, ştii bine că a propti şabloane pe oameni te scoate din sărite fie şi ca exerciţiu". În plus , cuvinte ca "bani la buget" aveau darul de a trânti pe oricine, în aceasta perioadă, de o realitate crudă, realitatea traiului sub vremi.
Oraşul era pustiu şi ofilit, înfrânt parcă de soarele nemilos şi acesta era, mai mult ca sigur, doar motivul aparent al înfrângerii , doar o oglindire în ochii unui trecător nimerit din întâmplare pe străzile sale pustii.
Exista şi un parc, îngrijit . Găsi o bancă, la umbra unui tei. Vis-a vis, o tufă de caprifoi cu florile pârjolite cerea , parcă, ajutor.
Ştepty lăsă tristetea să curgă, nu era nimeni în jur, n-avea nevoie de mască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu