Madam Realitescu se opri brusc, în mijlocul drumului, bine că nu era aglomerat. După vreo câteva secunde porni din nou cântând, adică făcând ceea făcea înainte de a se şoca pe ea însăşi. Când se termină melodia ce năvălise din căşti, mintea începu să i se învârtă iarăşi, acţionată de şoricelul Min.
Madam Realitescu avea doi şoricei. Min, care locuia în creierul doamnei şi ăsta era un neobosit şi alerga tot timpul în cerc pe o rotiţă. Asie locuia în stomacul doamnei, împreună cu alte animale imaginare, cum ar fi pangolinul Terro. Terro era bun prieten cu Min, dar să rămânem, deocamdată, doar la şoareci.
Min, care aţipise vreo 3 minute, se deşteptă brusc şi începu să învârtă roata :
-Hehe, ia uite la madam cum a reuşit ea, la pensie, să facă ceva ce era convinsă că nu va putea niciodată. Ba, mai mult, a făcut-o când dormeam eu... Sau... poate tocmai de aceea a făcut-o ? - începu Min să desfăşoare o teorie a conspiraţiei.
Accesă arhiva şi vizualiză câteva momente în care madam Realitescu s-a simţit jenată de faptul că unii cântau pe stradă şi nici măcar n-aveau căşti în urechi. Mai dădu un search şi descoperi că existau melodii care o impresionau pe madam în mod deosebit, chiar pe vremea când nu pricepea versurile, iar melodia asta era una dintre ele. Considera madam că refrenul semăna cu un exerciţiu de respiraţie, ceea ce i se părea, nu se ştie de ce, interesant şi impresionant.
-Hm. Asta face exerciţii când dorm eu ! – se indignă el.
Noroc că veni metroul, madam accesă iar melodia, de data asta pe YouTube, iar Min se adânci în studiu, învârtind roata parcă mai cu milă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu