About. Questii.

Blogger are un aspect nou. Îmi place locul ăsta în care scriu, că restul... nici n-am apucat să cercetez. Îmi place pentru că am în faţa mea o mare pagină albă care se cere umplută şi îmi dă senzaţia că-mi voi putea depista mai uşor greşelile de scriere sau de exprimare. Pentru că...am devenit pretenţioasă. De parcă oamenilor de rând cu dorinţa de a aşterne undeva gânduri, aşa cum sunt şi eu, li se dă iluzia spaţiului, na-vă, luaţi de scriiieeeţi. Ok,am să scriu, dar am să mă şi întrerup, din când în când, să-mi calc o bluză, să-mi fac pachetul, să mă îmbrac şi apoi mă voi opri că va trebui să plec la muncă. Din înşiruirea asta ce reprezintă rutina matinală zilnică lipseşte Lori, căci Lori nu mai e. Am să încerc să nu smiorcăi, căci-nu-i aşa- ce-i aia să smiorcăi după un câine, ce-i aia să te ataşezi de o fiinţă care, după unele teorii, a fost ataşată de tine numai pentru că tu o hrăneai. Ăsta e, probabil, un mod politicos al adepţilor teoriei respective de a nu spune că te consideră o babă dusă cu capul care ar face mai bine să-şi caute vreo relaţie pe-un site, evident,  de socializare în loc să smiorcăie după un câine care i-a fost prieten mai bine de 17 ani.Şi io la fel, vorba unui promo pentru ajutorarea întru şcoală a copiilor romi, şi io la fel, oi fi vreo babă nebună... dar îmi lipseşte Lori, din clipa în care am deschis uşa cu grijă deşi nu mai e cazul să feresc pe nimeni când intru in casă, că nu mai e niciun căţel bolnav aşezat pe pernă în faţa uşii şi până la momentele în care mă învârt degeaba prin casă şi nu intru la duş înainte de a lua în braţe şi a plimba căţelul care... nu mai este. Şi nu-s doar astea, dar mai mult nu mai scriu căci mi-a devenit clar că am să şi smiorcăi.

 Păi... mi-am călcat bluza şi mă gândesc să mă gândesc la altceva, nu ? Păi... mă gândesc să mă gândesc la situaţia politică, nu ? Trebuie să încep printr-un avertisment, şi anume că dacă trece cineva pe aici, a citit până aici dar nu se uită la Antene căci i-e scârbă, să se oprească din citit. Eu mă uit la Antena 3 şi subscriu, pe moment subscriu la tot şi din oficiu, subscriu inclusiv la exagerări şi trageri electorale pe Academiei, căci dacă e război-război să fie, cu atât mai mult că-s conştientă că despre asta-i vorba. Îmi doresc alegeri cât mai repede şi îmi mai doresc un masiv vot negativ la adresa actualei puteri, unul masiv, supărat şi furios nu pentru că în urma lui îmi va fi mai bine ci pentru că sper, în mod naiv, poate, că un asemenea vot ar putea reprezenta o lecţie pentru oricine va accede la putere de acum încolo. Dar...mie ce să-mi ceri ? Cine sunt eu să mă ducă şi capul la questii adânci economico-sociale şi politice ? Eu sunt doar o babă nebună capabilă de a smiorcăi după prietenul ei câine. O babă nebună care se poate ataşa de fiinţe, inclusiv necuvântătoare, de a se ataşa de valori, de speranţă, de o dorinţă de minim respect, indiferent de... de contextul internaţional, poftim, ca s-o scurtez.

 Mi-am făcut şi pachetul şi constat că foii ăsteia i se cam termină partea vizibilă, nu e nesfârşită cum părea, e doar mai mare... De aici încolo pot scrie făra un mare spaţiu alb dedesupt. Ha, şi tocmai acuma, când vroiam să vorbesc despre feminitate, spaţiul e ascuns iar timp nu mai e. Vroiam să vorbesc despre asta pentru că o amică a declanşat, recent, o astfel de discuţie iar eu, din lipsă de timp, mi-am adus contribuţia la discuţie doar cu un " feminitatea e o şfoarţă", urmând să dezvolt subiectul în mintea mea şi apoi să-l continuu. Dar... ce să vezi ? N-a fost timp....

Pentru că

Azi, un citat :
Era un eşec pe care nu-l puteam accepta. Eram pregătit să nu găsesc nimic. Nu eram pregătit să descopăr că făcusem ceva banal, pentru niciun fel de bonificaţie.
(Frederik Pohl – Poarta)

Şi o descoperire : am constatat că-mi plac la nebunie caisele confiate umplute cu brânză .

Ar putea fi un post în construcţie, nu ştiu încă. Mă gândesc să-i pun un titlu, la plezneală, şi apoi să scriu pe-o temă dată.

------------------------------------------------

Edit @ 04.12.2011 :

Despre citat :

După părerea mea de om orgolios, citatul acela din Pohl at trebui să explodeze în faţa oricărui orgolios. Mă rog, în orice caz aşa mi s-a întâmplat mie. Poate că sunt un personaj orgolios care ţine neapărat să fie cinstit cu sine însuşi. De ce ? Evident că din orgoliu.

Şi-acum să trecem la caisele confiate umplute cu brâză care au apărut , trosc, alături de un citat din "Poarta" de Frederik Pohl, o carte în care, pe lângă multe alte lucruri, se vorbeşte despre teamă şi vinovăţie închipuită.

Var. 1 : e o combinaţie de gusturi din care lipseşte "amar". Banal = amar. Insipid, ai zice, în primă fază...Treci de asta şi vei vedea că e, de fapt, amar. Asta e varianta-fentă.

Var.2. Ok, ok, o zic şi pe-asta. Simţeam nevoia de ceva bun şi acel ceva bun să nu fie ciocolată, nu, nu ciocolată !!! Chestia asta are legătură cu două lucruri : cu faptul că ceva m-a aruncat , vreo câteva zile, în vâltoarea a ceea ce se constituie în teama mea principală, cea paralizantă- nu spun care, şi cu faptul că "Poarta" e o carte răscolitoare pentru mine, în primul rând datorită părţii cu psihanaliza. Cred că dacă, vorba lui Mircea Cărtărescu, m-aş decide vreodată să mă vând vreunei psihoterapii (deşi eu sunt un om oarecare cu temeri banale, ceva tot am de vândut şi eu, nu? ) , m-aş vinde psihanalizei. Atât cât am citit despre ea, cred în ea. Cred, la fel de bine, că în cazul meu, ca în cazul majorităţii oamenilor cu banale frici şi banale vinovăţii închipuite, se poate şi fără ea. Dar m-a interesat, am citit câte ceva, o vreme, despre asta.
Cred că aşa am ajuns şi să stau cu gura căscată la unele scene din filme americane, cu atât mai mult dacă scenele sunt interpretate de actori valoroşi, iată un exemplu care aduce cu ce-am citit în "Poarta", cu diferenţa că... psihoterapeutul e om, nu o inteligenţă artificială :




Tot aşa am aflat de ce atunci când ne năpădesc temerile noastre majore, s-ar putea să vrem să mâncăm ceva bun. Cine vrea să afle de ce... să citeşte ... :D

Sper că am reuşit să bat câmpii suficient ca s-o trag onorabil pe Academiei.

Exercitii de postare

Mai am 10 minute si trebuie sa ies pe usa. Trebuie sa decid: sa postez ceva (orice) sau sa-mi "fac ochii"?
Incerc, conform fisei mele horoscopice, sa le fac pe ambele.
Mi-ai facut ochiul stang si am venit sa scriu ceva despre utilitate/inutilitate in contextul crizei mondiale.
Mai am doua minute.
Ma duc sa-mi fac ochiul drept.
Mi-am facut ochiul drept.
Timpul a expirat dar as pomeni ceva despre utilitate/inutilitate in interiorul micilor universuri personale.
Ma uit la rezultat : am un ochi "facut" cu bleu pal si celalalt cu verde indiferent si un post pe care il voi sterge cand voi ajunge, evident tarziu, la job.