Momente si cuvinte. Joe.

Astazi am spus cuiva niste cuvinte, cuvinte cu efect de apa rece, azvarlita dintr-o galeata cu sedimente pe fund. N-am dorit asta neaparat, au fost doar niste concluzii, nu s-au vrut a fi nici o judecata de valoare (in fond, ce drept am? ) nici o punere la coltz (copy/paste paranteza anterioara). Sau da? Uneori, pur si simplu, habar n-am.
Cert este ca mi-am amintit de Joe si de cuvintele sale, cazute peste mine din greseala.De fapt, eu nu ar fi trebuit sa le aud. Sau da? Copy/paste, uneori, pur si simplu, habar n-am.
Oricum, am auzit cuvintele si asta a contat. Ai zice ca nu conteaza cuvintele. Eu as raspunde : depinde de cuvinte si de momentul in care au ajuns la tine. Probabil ca mai depinde si de cine anume le-a rostit. Sau nu? Copy/paste...
Joe (pronuntat Geoe) era un tip interesant, cred. Si la fel de bine un tip comun. "Joe" era o porecla, un nickname, ha!
Semana cu cineva, cu Chuck Norris, parca. Facea parte din gashca in continua evolutie, cu mari fluctuatii de personal, a Grasei, adica a surorii mele, mai mica decat mine cu 5 ani. Gashca aceasta avea un membru de onoare, doamna B, adica mama. Asta inseamna ca , aproape toti membrii gashtii Grasei au trecut, macar o data, pe la mama prin bucatarie, s-au asezat pe scaunul din fata SCAUNULUI MAMEI si si-au povestit necazurile.
In ziua aceea sor-mea era la scoala, Joe era "la vobitor" cu mama, eu bananaiam prin casa negasindu-mi locul. La un moment dat, a sunat telefonul, am raspuns si am auzit din nou :"Daca nu te intorci, imi tai venele". Avand in vedere faptul ca stiam ca o poate face, o mai facuse, doar...si avand in vedere faptul ca eram derutata oricum, am cedat. M-am dus in bucatarie si am spus ca imi strang cateva lucruri si ma duc "acolo".
In bucatarie s-a lasat tacerea, pentru un timp.
La un alt moment dat, in drumurile mele legate de stransul lucrurilor, l-am auzit pe Joe spunandu-i mamei : "Si acum...doamna B, ce va face? Isi va strange boarfele si va pleca sa-si bata joc de ea in continuare?"
Tot ce-a fost mama in stare sa spuna a fost :"Nu stiu".
Cand sa ies pe usa, mama s-a uitat la mine, aflata in pragul bucatariei, hotarata, ca un salvator ce eram. S-a uitat la mine intr-un fel pe care l-am inteles mult mai tarziu.
Am iesit pe usa.
Joe mergea langa mine fara sa scoata un cuvant si prezenta lui parca nu insemna nimic. Am ajuns pana la "Nufarul", nu foarte departe de casa. Tot drumul, in mintea mea s-a sucit si s-a rasucit, pe post de reclama de la L’Oreal, cuvantul "boarfe".
M-am intors din drum. A fost "inapoi-ul" ce a insemnat "inainte".