Scrisoare catre parintii liceenilor

Am ascultat, am citit.
Emotionant, patetic pe alocuri. Unora poate le dau si lacrimile.
Inteleg perfect dorinta de a transmite un anume mesaj, inteleg si mesajul si as subscrie fara rezerve daca nu as avea o problema cu transmiterea lui, pentru ca ma intreb cum suna el in urechile realitatii:



Ah, nu, desigur nu! Copilul tau nu sta la coltul blocului, doamna, nu-i asa?
Doar i-ai dat de toate, nu?
Nu-i asa ca daca auzi cuvantul "verde" iti imaginezi ca e ceva cam ca "verde stop natural pe loc" de pe vremea ta?

Nu-i asa, doamna profesoara X sau Y (da, stiu ca ai salariu mic) ca astia sunt niste obrassssnici nenorociti cu care nu vrei sa ai de-a face, pe care nu poti sa-i inveti nimic pentru ca sunt irecuperabili, dar... de fapt...realitatea este ca nu stii cum sau poate nici nu-ti pasa? Pun pariu ca ai vazut, doamna profesoara, n filme americane pline de clisee de iubiri profunde in care te-ai regasit emotionata...Cred ca l-ai vazut si pe asta si tot ce ai inteles au fost tot cliseele



Degeaba ii spui unui copil dimineata "spala-te , mama, tu pe dinti, eu nu ma mai spal ca am dat gres si n-are rost, oricum au inceput sa-mi cada dintii". Ce-ar fi sa-i spun : "eu nu mai am dinti, dar tot ma spal pe gingii?"

Cartea, da. O iubesc, ii iubesc mirosul, imi iubesc ritualul cititului, l-am mostenit de la parintii mei. Am reusit oare sa-l transmit mai departe? Nu, am dat gres, asa ca ma duc sa ma culc.Spune-mi noapte buna si citeste tu. Mai lasa-l naibii de computer si mai citeste si tu o carte. Ce-ar fi sa-i spun pustiului meu cam asa : eu nu ma pricep, dar oare in computerul acela nu gasesti si carti? Artata-mi, as vrea sa vad si eu, as vrea sa vad cum ar fi sa citesc asa...
Ce-ar fi sa-i sugerez un alt "miros al cartii"? Poate ca asa va ajunge, la un moment dat, si la cartea mea, la paralelipipedul meu cu comori.Sau poate ca nu. Poate ca va citi altfel. Dar informatia, mesajul, poate ca va ajunge la el.

Lumea liceenilor carora le este adresata scrisoarea lui Tudor Chirila e o alta lume. Nu seamana cu a noastra, si probabil ca va semana din ce in ce mai putin.Dar ce-ar fi sa incercam sa o intelegem? Numai asa se va realiza acel "Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta".

Nu, noi n-am pierdut inca. Vom pierde doar daca si acum, in ceasul al doisprezecelea, ne vom duce la culcare, linistiti ca am spus copilului ceea trebuia spus. Vom pierde doar daca nu vom ramane treji sau ne vom limita la vorbe.
Pentru ca...asa cum noi avem nevoie de ei...si ei au nevoie de noi. De niste "noi" care inteleg lumea, asa cum este ea acum. O lume pe care unii dintre noi refuza cu obstinatie sa priceapa ca este si a noastra, a tuturor, indiferent de varsta. Si ca "avem de lucru" cu ea.