Şi dacă îmi vine să plâng şi am blog...am venit să smiorcăi pe blog.
Am văzut astăzi un copilaş. O fetiţă cu ochi mari şi gene lungi, cu o rochiţă cu volănaş şi cu o gentuţă de care era foarte mândră şi pe care i-o cumpărase tati, după chiar spusele ei...
Puţin ruşinoasă, se pitea în spatele lui tati. Tati îi tot aranja bretonul care îi cădea puţin pe ochişori. Un gest reflex, o obişnuinţă.
Ştiu că tati a dorit-o şi a aşteptat-o mult pe fetiţă.
Şi pentru că vorbesc despre un tati...îmi vine să şi plâng.
Sunt o babă care a luat-o razna pe bloguri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu