Bulgări, puncte şi gânduri

Mi-am recitit postări de pe ici-colo. În aproape fiecare caz pare că am făcut acelaşi lucru : am făcut din mine un soi de bulgăre-eşantion reprezentativ al stărilor de moment şi l-am azvârlit apoi în...în monitor. Acum bulgării-bumeranguri se întorc şi se izbesc de şi dinspre interiorul monitorului, împrăştiindu-se în forme neregulate şi divers colorate. Formele au gură iar forma gurii lor e când de buhuhu, când de hihihi spre say chees, când de miau.

A avut vreun rost? Poate că da.

Lucrurile simple, lucrurile simple şi bucuria pe care o produc... Aşa a fost la AC/DC. Simplu a fost, simplu bulgăre voi face. La un moment dat, n-am mai auzit strigătele celor cu care am fost, doi tineri pe care îi vedeam, de fapt, pentru a doua oară în viaţa mea şi pe care îi admir sincer pentru acea posibilitate de exteriorizare fără inhibiţii. Îmi sunt de-a dreptul dragi.Atunci i-am lăsat, însă, aţentia mea i-a lăsat.Mi-am spus că am şi eu felul meu de a mă bucura, exploziv mai mult prin mişcare decât prin sunete şi că aş face bine să-l scot niţel la plimbare prin curtea închisorii. Probabil că unele imagini mi-au scăpat, ştiu sigur că au fost momente în care n-am văzut, inclusiv de gândurile din spatele aparentei lipse de gânduri. Dar sunetele şi atmosfera...nu. Toate însă, chiar dacă fragmentate pe alocuri, s-au strâns undeva. Vor găsi, cândva poate, un rost, un drum, un şuvoi.

Nu ştiu a scrie cronici şi abandonez acum şi aici ideea de a o face vreodată. Pot însă să scriu cronici despre mine, despre sentimente de-ale mele, un soi de radiografii-rebut neclare.

Bucuria trăită la un moment dat se micşorează în timp,se micşorează dar nu dispare, parcă se retrage undeva în cel care a trăit-o, se retrage până se face un punct. Da, e un punct dar e o zonă foarte intensă, cu viaţă proprie, apelabil oricând. Aceste fraze le-am mai scris undeva dar le scriu şi aici.

Concertul acela n-a fost, desigur, evenimentul vieţii mele, dar a fost un eveniment pentru că orice mă face să zâmbesc două zile după aceea ... e un eveniment. Orice mă face să merg pe stradă în noapte bălăngănind rucsăcelul a "simtere de bine"... e un eveniment. Aşa încât îmi voi aminti şi drumul în noapte fără griji, fără calcule, fără să mă întreb cât e ceasul, cu gândul că... eh, va trebui să găsec un taxi la un moment dat, nu? Punct apelabil.

Mă gândesc eu că poate voi reuşi aşa un drum şi cu postările pe ici-colo. Poate că îmi voi regăsi, la un moment dat, trotineta, ca să mă mai dau cu ea... făra să mă gândesc că pot nimeri într-o groapă care nu există decât în imaginaţia mea, săpată de griji, de frustrări, de lucruri vechi şi grele... Pentru că, din păcate, nu doar bucuriile-punct sunt apelabile ci şi frustrările, durerile-punct...