Suprapuneri ipotetice I

Acum ştiu de ce nu pot să scriu o recenzie, nu a unui SF, în orice caz.Cred că din cauza a ceea ce nu ştiu cum să numesc altfel decât "suprapunere ipotetică", habar n-am dacă e inteligibil sau nu. Nu am citit foarte multe SF-uri dar am vaga impresie că le-am citit pe cele fără de care nu se poate. Şi cu aproape toate păţesc acelaşi lucru, suprapunerea ipotetica a ceea ce am citit peste diverse evenimente din lumea în care trăim.De exemplu, nu pot să citesc despre nu ştiu ce fel de studii întreprise de cercetători americani, studii puternic finanţate, cu rezultate fie existente deja în mintea cocoşului, fie absolut non-necesare, fără să-mi vină în minte "savanţii" de pe Trantor, capitala muribundului Imperiu Galactic asimovian, cei care despicau "în paişpe" firul adevăratelor descoperiri importante şi nu înţelegeau de ce trebuie să mai cerceteze ceva din moment ce s-a cercetat tot.

În "Adâncurile Cerului" ,de Vernor Vinge, găsesc multe posibilităţi de suprapunere ipotetică peste lumea în care trăim şi asta nici nu mă miră.
Cel mai mult m-a pus pe gânduri focalizarea: departe în viitor, desigur, pe o îndepărtată planetă, desigur, oamenilor li se putea induce, pe cale virală, o forma de autism care îi făcea să fie preocupaţi de o singură activitate, fie cea pentru care aveau inclinaţie şi cunostinţe fie, dacă nu aveau aşa ceva, erau focalizaţi pentru o "muncă de jos", de exemplu, hai să spunem, în construcţii. Îndepărtaţi de ceea ce îi preocupa, focalizaţii deveneau nesiguri, instabili, nervoşi, chiar periculoşi. Nu îi interesa nimic din exterior, nu îi interesa nici propria persoană, începând cu igiena şi sfârşind cu hrana şi somnul. Singurul lor interes era obiectul focalizării . Ha, productivitate maximă, noi descoperiri pe bandă. O formă de sclavie. O armă periculoasă nu doar ajunsă pe ce mâini nu trebuie, periculoasă în orice mâini, atât de puternică şi în consecinţă cu un enorm potenţial de a corupe pe aproape oricine ar deţine-o, atât de puternică încât, în acest caz, "scopul scuză mijloacele" te face să vrei să nu mai existe niciun scop, nici măcar unul măreţ. Şi totuşi, o civilizaţie(civilizaţie ?) umană o folosea, în cartea lui Vinge. Astfel avansa, astfel construia şi arme şi ...hai să spunem, monumente.

Ştiu că în 2008 s-a descoperit gena responsabilă de autism.S-a dovedit experimental, prin inducere de comportament de tip autist cobailor. Asta nu mai este "despicarea firului in paişpe", asta e o mare descoperire. Îmi doresc ca toate marile descoperiri ale umanităţii să fie dedicate doar binelui, acelui bine ca numitor comun.

În The coming technological singularity Vernor Vinge spunea : "Animalele se pot adapta şi pot inventa , dar de cele mai multe ori nu înainte ca selecţia naturală să-şi fi făcut datoria--lumea acţionează, în cazul selecţiei naturale ca propriul său simulator. Noi, oamenii, avem abilitatea de a internaliza lumea încojuratoare şi de a opera cu what if-uri, cu simulări. Putem rezolva multe probleme de mii de ori mai repede decât selecţia naturală. Acum, prin crearea mijloacelor care pot executa aceste simulări cu viteze mult mai mari , accesăm un regim la fel de radical de diferit de trecutul nostru uman pe cât de diferiţi sunt oamenii de inferioarele animale."

Unde poate duce asta? Oriunde.