Peste zi, încordarea, enervarea, frustrarea, particulele din rănitul orgoliu de a fi om şi nu maşină de calcul cu reacţii determinate de codul dacă şi numai dacă atunci rezultă ce-am programat... toate astea mi-au circulat , haotic, prin tot corpul. Acum par a se fi adunat într-o masă gelatinoasă şi verde, localizată în zona toracelui şi a cărei formă şi consitenţă exclud probabilitatea sublimării prin lacrimi. Aş putea însă s-o pândesc şi când am s-o simt undeva în zona gâtului, aş putea să bag două degete şi s-o vomit. Poate că asta şi fac acum, sublimez prin vomă editată în format HTML.
Deşi până mâine dimineaţă mai sunt aproximativ 5 ore, e totuşi o noapte. Nu-mi place noaptea pe care nu pot s-o dorm. Dar s-ar putea să-mi placă, cine ştie când, dimineaţa de după acea noapte în care mi-am amintit că n-am nimic a aştepta de la nimeni.
Aş putea să-mi organizez o dimineaţă devreme , să-mi pun portofeul, lunch-ul şi cartea în geanta aia mare de poştăriţă şi să-mi merg aşteptările pe jos, pe distanţa a câte staţii de metrou mi-or trebui ca să-mi le calc bine de tot în picioare, să le las praf de spălat de-o ploaie de primăvară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu