Astăzi, cineva care mi-e drag dar pe care nu l-am văzut niciodată (ce prostie, nu-i aşa că-i o prostie ? se pare, totuşi, că pentru mine nu-i...) mi-a spus că pleacă la Veneţia. Şi-au venit. Lacrimile, zic. Nu de invidie şi asta nu pentru că-s eu umplută numai cu "calităţi bune" ca perna cu fulgi ci pentru că sunt o norocoasă în care n-a fost sădită sămânţa invidiei. Au venit de dor, de dor de necunoscut, la fel ca aseară când traversam pe sub Arcadă împreună cu un personaj dintr-o carte. Ne urcasem pe-o hodoroagă de vapor şi plecam pe-un ocean de-al Pământului, până la Arcadă. După ce-o traversam, pe nesimţite, stelele deveneau alte stele. Welcome to your New World, to your other planet! Cine nu mă crede să citească "Axa" de Robert Charles Wilson.
Poftim ? Sunt anormală, la vârsta mea ar trebui să cresc nepoţi şi să mă uit la OTV? N-am nepoţi, OTV am dar nu l-am cerut eu. Şi când voi avea nepoţi, am să-i învăţ să traverseze Arcade cu gândul şi s-o dea pe-asta mai departe până într-o zi în care, vreunul dintre noi ăştia, oamenii, chiar va ajunge la o Arcadă.
Mi-e dor de-o planetă nouă. Ridicol dar adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu