Gânduri tastate pe dosul unui blank document

M-am gândit la ceea ce-am scris ieri.A publica pe blog pagini goale ce poartă o dată ar fi ca şi cum aş îndosaria pagini albe dar datate. Cred că ar fi mişto să fac aşa o chestie pe un blog pe la care trece rar câte cineva iar eu n-am vrut să fac nimic în direcţia de a încerca să schimb asta. Aşa că... n-aş supăra sau intriga decât eventual câţiva trecători care ar zice : "ia uite-o şi pe-asta, mare e grădina Virtualului..." Iar dacă nu m-aş gândi deloc la faptul că cineva sau altcineva ar fi intrigat sau ar râde... ar fi şi mai bine. Ar fi ca şi cum aş transmite beep-uri către ceva imaginar denumit generic "lume" : beep, lume, aş vrea să spun ceva dar nu ştiu ce. Sau nu mă pot hotări pe care dintre ele. Sau pe-asta ce tocmai mi-a trecut prin cap n-aş vrea s-o spun nici măcar imaginarei "lume" dar aş vrea să spun că mi-a trecut ceva prin cap. Sau, în ideea de jurnal : a mai trecut o zi ca un blank document, save as Document 1, 2, 3... n . Şi poate că aşa exersând, în prostie de-a dreptul, aş reuşi să mă obişnuiesc cu ideea că aşa ceva e "normal" , "e normal" să crăpi (mă rog, să crăpi virtualiceşte vorbind , ha, virtualiceşte tăcând) sprijinit de butonul de beep. Ultimele beep-uri ar fi mai apăsate, finalul fiind apăsat- continuu.

Dacă insisit să mă gândesc, nici nu fac altceva în majoritatea timpului. Nu fac altceva decât să transmit pagini scrise cu litere de font mic( pentru folosirea judicioasă a spaţiului unui A4), pagini pe care majoritatea receptorilor le văd ca pe blank document. Aceasta se numeşte, din câte am auzit, comunicare.

Daca insisit în direcţia "dude", îmi mai vine un gând în minte : e o diferenţă între blog şi mail, între dosar cu foi albe şi plic conţinând o pagină albă. Destinatarul face diferenţa. Că... mama ei de comunicare, nu ai dreptul să umpli cutii de scrisori cu beep-urile tale absurde . Sigur că n-are nici rost, dar nu despre rost era vorba aici. Destinatarul "lume-lume", în schimb...e un măgar care duce, nu ştie ce duce... ceea ce e perfect. De unde speranţa inutilă că ar trebui să existe cineva care să şi vrea să ştie a citi blank-urile mele ?