Ţiuind

TIUÍ, ţíui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuţit, cu rezonanţă metalică. (DEX)

Ca şi cum aş fi o notă pe un portativ format din corzi elastice şi–am sărit de la nivelul meu... da, la nivelul meu cred că e corect, cred că pe un portativ imaginar aş fi un "la". Nu mă văd- şi nici aud- do de jos dar nici de sus, asta e prea grav sau prea acut, şi un studiu făcut pe caracterul meu m-ar plasa, probabil, dincolo de sol, o, da, desigur, mai sus de sol. De pe poziţia lui la am sărit şi ţiui, de mai bine de o lună. Vreau la ... sol. Am obosit.

Aproape fiecare telefon, fiecare mail conţinând o problemă, primit de mine sau de colegele de serviciu... a trebuit rezolvat. Rezo...nat... nu ştiu, că aproape nimic nu mai este limpede în mintea mea. Faptul ca lv ar putea fi n... nici nu mă miră, probabil că e ceva nelămurit acolo, trebuie căutat, cercetat, lămurit, aşezat la loc pentru a fi clar tuturor.
Totul trebuia să fie clar tuturor în timp ce eu simţeam cum mă rătăcesc în multitudinea de informaţii strâmbe, cu părţi dislocate ce se cereau puse în gips ... ştiu că scriu fără şir. Dar fărăşirul trebuie scos afară din mintea mea şi... inclusiv de aia am jurnal. Sunt un exemplu, se pare că totuşi viu, de om supus unui bombardament informaţional. De parcă zeci pe puzzle-uri amestecate plus cutiile din care s-au risipit, mi-au fost date spre rezolvare şi a trebuit, la "foc automat", să le aranjez .... Care puzzle aparţine cărei cutii şi apoi care-i locul fiecărei piese în puzzle-ul respectiv...

În toată această nebunie a unui soi de tornadă, a trebuit să "mă ţin" de ceva. Mă ţineam de-o bară în metrou şi de-o carte. Sau, în câte-o seară, de vreun film. Probabil că dacă ţiui de pe înalte frecvenţe, rămâi ţiuind şi atunci când ai vrea să te destinzi. Poate că frecvenţele înalte au nevoie de frecvenţe înalte de destindere. Nu ştiu. Cert e că m-a apucat să văd filme ruseşti. Am ţiuit cu "Stalker"- heh, nu-l văzusem, lasă că l-am văzut acum. Ciudat cum a putut să scoată, din nu ştiu ce străfunduri ale minţii ce mi-o credeam acoperită sub un morman de numere de înmatriculare, un sunet grav, venit parcă dintr-un tunel care exista, totuşi, probabil ca să respir. Hm. Mi-ar plăcea să pot reprezenta asta cumva direct, e greu în cuvinte...
Sau "Bez svedeteley" – "Făra martori". Un film ce începe c-un fluierat şi apoi... ţiuie, crescendo. Şi eu cu el.

Am vrut să citesc "Leagănul pisicii", de Kurt Vonnegut-heh, nu am citit-o, nu încă. Am început-o şi am lăsat-o. Cartea asta e, cred eu, un puzzle pentru care îţi trebuie mintea necroită pe rezolvat puzzle-uri. Cred că trebuie s-o laşi să-ţi curgă în minte, iar mintea o va descifra doar pentru că o laşi să se descifreze singură. E o experienţă a cărei plăcere mi-am rezervat-o pentru când voi avea mintea "altfel".
Aşa încât, într-una dintre dimineţi, l-am luat pe Ted Chiang din librăria de lângă casă. Apropo... ce scenă am văzut în faţa librăriei, astăzi, când mă duceam la ziare... O doamnă în vârstă studia atent cărţile din vitrină. Pusese jos o "pungă verde" de Mega Image, o pungă cam goală. Sunt sigură că nu din cauza greutaţii pungii n-a intrat doamna în librărie. Sau ...poate tocmai de aceea ?

Ce ziceam ? Ted Chiang-"Împărţirea la zero". Matematică, fizică, gramatică, golem, singularitate tehnologică, imaginaţie, imaginaţie, imaginaţie... Ordine,dezordine, întrebări despre ce-o fi una, ce-o fi alta.

Chiar aşa... ce-o fi una, ce-o fi alta ?