Cubic

Cu unul dintre gesturile enervării, îşi luă cubul de naivitate de pe birou şi îl trânti într-un sertar, cu alte două dădu câte un pumn de shut down ecranelor şi apoi se băgă în pat, trăgându-şi pătura peste cap.

Avea o naivitate cubică, mică dar zglobie, cu motoraş acţionat de împrejurări, fără buton de off.Trase cu urechea către birou, de teamă să n-o audă zdrăngănind. A zdrăngănit, o vreme, învârtindu-se pe-acolo, lovindu-se când de pereţii sertarului, când de te miri ce pixuri, CD-uri, telecomenzi stricate şi, probabil, de vechiul modem.

Apoi ar fi fost linişte dacă afară, un cârd de ciori-papagal şi-o mâţă fugarită de un câine cu motor n-ar fi fost în voce.

Uitase să se spele pe dinţi, aşa încât se ridică din pat şi se duse la baie unde, întâmplător, se zări în oglindă. Degradant, să mor io. De când cu Legea limitelor de IQ impusă de Corporaţiile Pătrate şi-a rebotezat bunul simţ de vreo trei ori. Acum îi zice cub de naivitate, mai ales dimineaţa şi seara, când se spală pe dinţi de creier.

(Va urma, în caz că nu-mi trec nervii )