duminică, 11 martie 2012

Anotimp

Printre griji şi frici, se iţeste un post pe blog precum o creangă ruptă de greutatea zăpezii, o creangă pe care nici n-o remarcasem cât timp făcea parte din coroana înfunzită. E un anotimp personal căruia nu ştiu ce anotimp va să-i urmeze. Sau... mai degrabă nu vreau să ştiu, având în vedere că în anii epilogului anotimpurile sunt relativ predictibile.

Dacă mă întorc înspre "afară" ...

...cred că vine primavara pentru că vecina de la parter şi-a vărsat astăzi cele două butoaie cu ce-a mai rămas din varza murată, spun butoaie pentru că aşa şi este, ei sunt familie mare. Cui i se pare că zic asta în batjocură, n-are decât ... dar nu-i aşa. O zic întru respectarea adevărului, a stării de fapt, a faptului de viaţă.

...cred că vine primavara pentru că am început să dau în mai multe gropi decât de obicei şi de acest lucru nu-s doar eu de vină.

... cred că vine primavara pentru că la gurile de metrou au fost expuse, o vreme, nişte chestii ţipător colorate şi mult mai multe flori natural-artificiale.

... cred că vine primavăra pentru că la ghenă, gunoaiele împrăştiate de ţiganca căutătoate de sticle de plastic sunt scăldate de o lumina crudă.

Într-un mod inexplicabil, sper totuşi să facă flori caprifoiul din dreptul geamului meu, deşi zăpada şi freezing rain-ul au culcat tufa la pământ.

2 comentarii:

  1. S-ar putea sa aveti dreptate. Nu stiu daca motivele sunt intemeiate, dar s-ar putea sa vina primavara.

    RăspundețiȘtergere
  2. Primăvara e colea şi vine că vrei-că nu vrei . "Primăvara"...ei, asta nu ştiu când şi dacă o veni . :-)

    RăspundețiȘtergere