What’s on your mind? (La ce te gândeşti?)- facebookăială cu radiografie pe post de poză

1.A fi permanent îngrijorat până la disperare din cauza celor apropiaţi ţie nu e altceva decât o formă de egoism. Sună ciudat şi mi-e şi greu să explic de ce cred aşa, dar pot să spun că asta are legătură cu a-ţi plânge de milă.

2. Oamenii trişti, îngrijoraţi şi permenent terorizaţi de ceva ce vine din interiorul lor sunt cel puţin plictisitori şi neinteresanţi pentru cei din jur. Asta e o lecţie bună, în special pentru orgolioşii atinşi, fie şi temporar, de tristeţi aparent iremediabile.

Afară e soare şi o atmosferă clară de primăvară, s-ar fi putut la fel de bine să şi plouă dar nu, e soare, ceea ce mă face să cred că e posibil ca doamnei B., prietena mamei, să-i fi părut bine că a murit. În orice caz, aşa se zice în popor. Am să încerc să nu fiu disperat de tristă astăzi, la înmormântarea ei. În fond, dacă mă gândesc la mama... Aseară, când am ajuns acasă, mama cânta. Dar nu oricum, era de-a dreptul în voce şi asta e şi nu e a bună. Când mama cântă în halul acela, nu-i a bună pentru că asta înseamna că ceva o macină rău şi e a bună pentru că acest cântat al ei este, probabil, unul dintre cele mai valabile procedee de alungat demoni de frici interioare. Ca şi cel cu frecatul caloriferelor de fontă cu periuţa de dinţi, tot patent maică-mea. Păcat că mecanismele acestea pe mine nu m-au ajutat niciodată.

Ce mă ajută pe mine ? Mă ajută să mă ’nervez. Pe mine mă ajută să mă ’nervez pe mine, din cauza mea. Păcat că şi asta se întâmpla rar, de obicei sunt o drăguţă, o scumpă şi-o amabilă şi greu enervez pe cineva.

3. Îmi urez o zi bună.

4. Daţi un like, că viaţa-i scurtă.