Nu chiar...

Mă duceam la ziare. Ei veneau, agale, dinspre capătul celălalt al blocului. Un domn şi o doamnă, în vârstă. El trăgea pe asfaltul aleii o sacoşă de piaţă, din aceea cu rotiţe. Se opriseră în dreptul unei grădini a blocului de vis a vis, cea pentru păstrarea căreia au fost lupte şi proteste de alee atunci când municipalitatea a dorit s-o înlocuiască cu o parcare.

 Dacă mă mai impresionează ceva legat de cuplul bărbat-femeie, asta e : un el şi o ea în vârstă mergând în ritmul lor şi comentând lumea înconjurătoare, într-un limbaj uneori doar de ei doi înţeles.

Când m-am întors de la ziare, cei doi abia trecuseră de blocul meu şi ne-am intersectat pe o alee strâmtă. Cu un gest ce mi-a părut reflex, el a întins mâna către ea, să o tragă mai spre dreapta, probabil din calea mea , căci eu veneam cum vin de obicei, în mers rapid şi săltat. Alt ritm, aşa-i. Şi aşa, repezit, eu vin  spre ei deşi... nu spre ei...