Perpendicular

Zi toridă, lume multă la Water Park Otopeni. La intrare, o secţiune separată, special dotată cu vreo 5 membri staff care verificau voucerele. Şezlonguri multe, multe, multe, şi mai multe decât data trecută, evident, din motiv de voucere. Şezlogurile astea sunt distribuite în cerc, pe mai multe rânduri, în jurul piscinelor, lasând între rânduri culoare de trecere. Cam aşa ca scaunele pe un stadion.Chiar mă întrebam cum se vede chestia asta de la înălţime, dacă rândurile se văd "trase la linie", "la cerc", mai exact. Rămasă singură –cei tineri au tăiat-o la topogane- mă gâneam la "ordine" şi "anomalii". De multe ori nu-i bine să te gândeşti că... se întâmplă. La vreo trei şezlonguri mai la dreapta de mine, o ţuţu se hotărăşte că în poziţia în care stau şezlongurile, inclusiv al ei, n-o ia soarele cum trebuie, aşa încât îl roagă pe-ai ei însoţitor să-l mute.

Fac o paranteză. Nu-s chiar aşa de ruptă de realitate, eu ştiu că se zice piţi dar prefer să folosesc ţuţu, asta fiind o vorbă a unui ex care obişnuia s-o spună cu o mutră atât de relevantă încât...

Să revin, însă. Ţutu decide că vrea şezlongul pus perpendicular, ca s-o ia soarele pe direcţie. Perpendicular nu se putea, totuşi, decâ la "picioarele" şezlogului pe care şedea al ai, şedea fiind doar o vorbă, de fapt tipul era răsturant pe şezlong, şi nu, n-avea burtă, aceasta distribuindu-se uniform de-a lungul corpului său datorită poziţiei şi forţei gravitaţionale. În fine, omul lasă niţel deoparte chips-urile din care cronţănea plescăind apoi profund acustic, fapt ce-l remarcasem, chiar şi aşa, de la distanţa de trei şezlonguri. Omul ia şezlongul lui ţuţu şi-l aşează pe culoarul de trecere, că alta variantă nu era. Ţuţu se întinde cu faţa în sus pe şezlong, topless. Nu-i vorbă, topless-ul era ok, ca şi ţuţu cu totul, dacă te uitai . Numai că uneori poate fi periculos să fii ţuţu topless, aşezată perpendicular, pe culoar. Zău. Că mă gândeam ce periculoase deveneau, în situaţia aceasta, toate berile, îngheţatele, mirindele, pepsi-urile, cafelele, şi, desigur, meniu-urile diverse, chiar aşa, în cutii închise fiind ele, purtate de oamenii care treceau pe lângă ţuţu pe culoarul îngustat de şezlongul ei. Dar... o ţuţu probabil că are, undeva, un Dumnezeu al ei, aşa încât...nu s-a întâmplat nimic. Membrii staff-ului vor fi luat, probabil, la închidere, sezlogul rămas în poziţie perpendiculară şi l-au aşezat paralel. Life goes on.

N-a fost singura ocazie în care m-am întâlnit, pe ziua de ieri, cu perpendicularitatea. A doua oară, însă, perpendicularitatea ar fi fost mai greu de înfrânt, că ar fi trebuit înfrântă nu cu imaginaţia ci fizic, ceea ce nu era, zău că nu era indicat. Perpendicularitatea nr. 2 s-a petrecut în parcarea de la IKEA, cu maşina fii’mi. Era seară, deja. Ne învârtisem de ameţisem să găsim un loc de parcare disponibil, unul care să nu fie rezervat cazurilor speciale. N-are nimic, că la ieşire din magazin, o maşină era parcată fix perpendicular şi în fundul maşinii fii’mi, ia de mai pleacă, dacă tot ne grăbeam către aeroport să culegem pe cineva. După vreo 5 minute de aşteptare, când ne pregăteam deja să mergem să cerem să se anunţe prin staţie posesorul maşinii perpendiculare să-şi ia naibii, maşina de acolo să putem ieşi, iaca, apare posesorul. Ce să vezi ? Era o ţuţu. Nu reproduc aici discuţia, menţionez doar că fii-mea , la o adică... dar de ce mă mir ? Fii’mea e o mă-sa mai tânără. Iar acea ţuţu ... nu mai menţionez decât faptul că ultimul cuvânt l-a avut ea, strigat pe geamul maşinii probabil proprietate personală, nu ştiu nici dacă a ei sau a soţului despre care am aflat că e spre norocul nostru că n-a fost şi el de faţă, altfel ne lipea, pe mine şi pe fii’ mea, de asfaltul parcării. Acele cuvinte au fost : "români nesimţiţi" . Evident, cuvintele acestea, ca şi tot restul conversaţiei, s-au rostit în româneşte. Uneori...nu mai înţeleg nimc. Dar... that’s life, "aia ie", ca să mă exprim mioritic.