Să... mov.

Eu nu ştiu de ce înainte era mult mai simplu. Era suficient să găsesc o temă, o te miri ce temă, după care croşetam cu ea o postare pe blog. Asta uneori. Alteori, n-aveam nevoie să-mi propun o temă, m-apucam să postez pe blog ceva despre ce simţeam eu în momentul acela. Ca şi cum aş scrie, acum, mulţumesc Primăriei de sector, fostului primar, iminenţei alegerilor şi, ca efect al acesteia, reabilitării blocului în care locuiesc, pentru faptul că acum am şi eu, în fereastră, două flori. Ce-are una cu alta ? Are, şi anume pervazul . După reabilitarea blocului, m-am trezit cu un pervaz valabil. Aveam un pervaz valabil şi gol şi am vrut să-l umplu, să-l înveselesc, cu toate că nu mă ştiu a fi o pricepută într-ale plantelor.  Dar, probabil că undeva, acolo, nu ştiu unde, un nu ştiu ce infim al Universului a priceput că VREAU să iubesc o floare ce-ar creşte în fereastra mea şi...iaca, o am de ceva vreme , o ud, vorbesc cu ea, o rog să înţeleagă faptul că nu mă prea pricep la ea dar că vreau să mă pricep. Floarea mea nu-i o pretenţioasă, cred. Sau... e foarte înţelegător cuminte portocalie. Azi i-am adus şi o tovarăşă, care cică va înflori mov. Am vorbit şi cu ea, am rugat-o şi pe ea să-mi înţeleagă nepriceperea şi să mov şi pentru mine. Poftim, ăsta ar fi fost, pe vremuri, un post pe blog. Acum... nu ştiu exact ce e, tind însă să cred că e o încercare de a posta ceva în timp ce postez, în timp ce, pe ocolite şi prin bătut de şa să priceapa iapa, rog această virtuală hârtie să aibă un pic de răbdare şi înţelegere.

Cred că am o zi proastă şi sunt singura responsabilă de asta. Că mă pricep la d-astea. Nu cred că-i bine să fie cineva de felul meu de om şi să vizioneze, la interval de-o zi, două filme ca What dreams may come şi Inception fără să se gândească ce efect cumulat pot avea asupra propriei persoane. Sau...na, nu ştiu, poate că tocmai un om de felul meu de om nu s-ar gândi. Acuma... rabd. Stau să-mi treacă, o, Scarlett O’ Hara.

Eu nu ştiu, zău... E câte o zi... În timp ce-mi bâiguiam existenţiala pe aici, de jos, de la scara blocului, mi-au venit pe fereastra următoarele sunete : hApciu ! hAApciu! hAAApciu ! ptiu ! Vreau să fiu bine înţeleasă, ptiu acela, scos de o persoană căreia nu i-am putut stabili sexul deoarece nu m-am uitat pe geam, a avut ceva de "ptiu, fir-aş, ce mişto am strănutat !" M-a umflat râsul . De ce ? Nu ştiu.

Mă duc să văd Inception a doua oară.

Devine şi mai interesant... Adineori a sunat mobilul. Un număr pe care nu-l cunosc. 

Un nene zice :

- Iubita, fii atentă...

-Cred că aţi greşt numărul- îl întrerup eu.

-Ei, am greşit ! -zice

-Bine, atunci... cu cine vorbesc ?

-Cu Sorin- zice.

-Cu cine ? -zic

-Ei, bine, văd că nu mă cunoşti-zice, supărat,  şi închide. 

Realitatea e că Inception e un  film la / pe care :

1. ori te opreşti din vizionat pe la sfert pentru că nu reuşeşti să pricepi nimic şi nici nu te interesează chestiile astea SF

2. e musai să-l vezi de minim două ori.