2013

Bere Grafenwalder. Cumpărabilă de la LIDL, cu bani puţini, preparată conform Legii purităţii Germane din 1516, deja m-am speriat numai citind asta pe etichetă, haha. Am mai băut, câte o sticlă, seara, de vreo două ori până acum, şi niciodată nu m-a durut capul a doua zi, aşa cum păţesc de la alte mărci de bere. Dar niciodată n-am  băut trei sticle, uau, cum am băut azi de la prânz încoace.

2013 ? Ok, să-mi vorbesc despre al meu 2013, deşi mie îmi pare aiurea împărţirea asta în ani buni şi ani răi, consecinţele acţiunilor noastre şi a celor din jurul nostru nu ţin cont de anul în care ni se fac cunoscute. Dar...da,  poate că sunt ani care le adună, cu precădere, pe cele rele şi ani care le adună, cu precădere, pe cele bune. Şi mai sunt, desigur, şi acele întâmplări pe care, oricât de orgolios ai fi, nu poţi avea pretenţia că le-ai fi putut controla sau măcar anticipa. Şi care... numai ele ştiu de ce şi în ce an se adună... Şi în faţa acestora din urmă, propriul orgoliu, ăla pe care îl numeşti de obicei mândrie sau ăla din cauza căruia, paradoxal, te autoînvinuieşti...îşi scoate pălăria. Nici măcar tu, ăla de crezi că le poţi pe toate, în unele cazuri nu poţi face nimic. Poţi doar să stângi pumnii şi să speri, să speri că întâmplările astea vor avea un final care nu-i, încă, finalul. Ia , colea, o lecţie de umilinţă ce mi s-a întâmplat să fie a lui 2013, de data asta.

Hm. A fost vorba, până aici, de sănătate. Că dacă îmi doresc ceva pentru 2014, dacă strâng pumnii pentru ceva important ce va să fie în 2014, acel ceva e sănătatea, alor mei şi a mea.

Şi-acum, trecând la nimicuri, trebuie să-mi recunosc mie însămi că 2013 a conţinut întâmplări pe care, spre propria-mi mirare, chiar aşa nimicuri fiind ele în raport cu sănatatea, ei bine... nu le pot ierta. Sau... nu le pot uita? Încă nu ştiu, pe moment pare că nu-i nici o diferenţă. Pe unele nu mi le pot ierta mie şi ele ţin, vorba unor bloguri ce mi-au plăcut tare mult pe final de 2013, de prostia mea cea de toate zilele. Greşelile mele am orgoliul de a le numi prostie. De ce? Pentru că dacă am fost proastă atunci când le-am făcut, se cheamă că n-am fost deşteaptă-ha, aşa cum de regulă sunt-  şi de aia le-am făcut.

Dar lui 2013 îi aparţin şi întâmplări pe care refuz să vreau să le trec pe răbojul vinilor mele. Şi dacă nu mă iert pe mine pentru ale mele ... ei bine, consider că am dreptul să nu-i iert pe alţii, pentru ale lor. Sunt imagini, flash-uri ale lui 2013 care îmi revin în memorie, de care nu pot să scap şi...ştii ceva? de care nici nu vreau să scap. Îmi doresc ca, dacă nu în 2014, atunci măcar într-un an pe care să-l apuc şi eu, să vină Superman, Spiderman, King Arthur & Merlin, Zâna Verbina, nu contează cine... şi să scoată pe nas unora vina lor, greşeala lor, orbirea lor. Iaca na, am îmbătrânit dar tot vreau să cred că binili învinje... Şi că am dreptul să mă constitui, fie şi în mod tacit şi de pe margine, în parte vătămată. Fie şi...tăcând şi zâmbind din colţul buzelor. Pentru că nu doar eu mă pot vătăma pe mine, am dreptul să nu iert orice şi nimic nu mă poate obliga să iert orice, chiar dacă acel orice poate părea, oricui altcuiva, un nimic. Amin to that.

Altminteri... e devreme, e mult mai devreme decât în alţi ani şi sunt gata cu toate, cu antreurile, cu friptura, cu dulciurile. Şi cu o rochie nouă, de vară, dar... e cald în casă.  Ok, să vină 2014...

Hai şi-o melodie ce mi-a plăcut pentru că-i o poveste simplă, a oricui şi frumos  şi cu umor ilustrată, pentru că a atentat la cinismul meu cel de toate zilele şi pentru că n-am avut timp şi stare sufletească să scriu despre ea la cursul acela de pe net, început la sfârşitul lui 2013 şi care... mda. Poate va fi mai mult timp, în 2014. Cică niciodată nu-i târziu.