Cu drag, pe partea mea

Dacă n-aş scrie asta astăzi, probabil că nu mi-aş ierta-o. Şi dacă nu mi-aş ierta-o, n-aş dormi liniştită pe perna mea. Şi, de altfel, ăsta e locul meu de dat cu capul şi aşa va rămâne indferent de... hm. Indiferent .

Şi azi am de dat cu capul.

De fapt, în seara asta fi trebuit -mă rog, aşa plănuisem pentru seara asta -  ca după ora 18 să merg la alergat prin parc, aceasta fiind ultima mea descoperire în materie de "eu cu mine". Chiar vreau să scriu despre asta aici, repet că ăsta e locul meu de dat cu capul şi, în acelaşi timp, rampa mea de lansare " în ocean" a bileţelelor mele în sticlele mele, bine astupate în principiu. Dar nu astăzi. N-am mai fost la alergat, am alergat două beri sau... ele mă aleargă pe mine, nu-mi pasă.

Astăzi am de vorbit, eu cu mine, despre personalităţi. Nu despre acelea despre care citim în ziare sau pe net, zilnic, şi le numim "vedetă", cuvânt urmat de brand-ul aferent şi deţinător, cică, al fiinţei în cauză.  Ci despre acei oameni care ei înşişi sunt un brand, şi, pe chestia asta, se deţin. Nu scrie niciun ziar despre ei, poate doar o ameţită într-un jurnal personal pe net, citit de câţiva oameni şi ceva.

Se spune că dacă nu te urăşte nimeni, asta înseamnă că pe undeva ceva greşeşti, e o traducere liberă a unui citat pe care chiar şi eu l-am distribuit pe Facebook, într-un moment de adâncă ... de adâncă questie, deşi nu băusem nicio bere, ceea ce nu înseamnă că n-ar fi şi "veritas", beri beau rar.  Ce vreau să spun ? Dacă or fi şi oameni care te urăsc sau măcar nu te plac, asta nu înseamnă că nu-ţi laşi amprenta asupra locului în care ai fiinţat o vreme, cu cât mai lungă vreme, cu atât mai clară amprentă. Dimpotrivă, abia asta dovedeşte că ai lăsat un semn. 

Astăzi am spus "la revedere" de pensie , pe mail şi nu numai, unui om cu care m-am luat la harţă nu o dată dar cu care am putut discuta, peste o oră şi în linişte, problema asupra căreia ne-am hărţuit, uneori , poate ca la uşa cortului (asta eu). Unui om de la care am învăţăt multe, între altele că uneori ar fi trebuit să tac sau s-o zic altfel. Că uneori ar fi trebuit să număr până la 10, mai întâi. Că mai există, totdeauna, încă o variantă în care aş putea pune o problemă, doar că eu sunt ăla care n-a găsit-o pentru că n-a ştiut unde s-o caute. Că nu sunt singura care nu se poate suferi atunci când greşeşte, "fir-ar al dracului să fie, dar, na ! " , ca să citez.  Unui om în care l-am regăsit, uneori, pe tata, în aspectul său de şef de alţi oameni.

Uh. Mi-am vărsat oful şi mă simt de parcă n-aş fi băut azi nicio bere. Dar realitatea e că le-am băut, pe amândouă,  în cinstea domnului M.  Sănătos să fie şi, de ne-om revedea, cu drag va fi pe partea mea.