marți, 1 iulie 2014

Povestea unui câine mic

Plânsul meu e un câine mic iar eu îi sunt o stăpână rea şi egoistă. Am început prin a-mi impune să nu-l arăt nimănui şi am sfârşit prin a-i scoate zgarda foarte rar şi a nu-i da niciodată drumul din curte.

Acum aleargă de nebun, în toate direcţiile, cât îi e lesa de lungă. Dar e prea scurtă.


Te umflă şi râsul. 

6 comentarii:

  1. lesa scurta, dresaj dur . Reao ! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ntz,ntz, e vara, pune-ti aripile si hai sa zburam ca fluturii din ..floare in floare ? :)))

      Ștergere
    2. Eu nu zbor, zburd. :D Iar am fost la marş/alergare prin parc. Sunt întreagă, deşi mă mir că nu m-am ciocnit de vreun alt "zburdăreţ " ca mine, sau de vreunul motorizat cu role, sau de vreun căruţ de bebe . Şi nici n-a dat vreun bicilist peste mine, n-am văzut niciun bicilist dând peste cineva în aglomeraţia aia, drept pentru care am o nesfârşită admiraţie pentru biciclişti. Dar după ce vom lua împreună lecţii de zbor să vezi ce mişto o să fac de ei de toţi :))))) (inclusiv de câinele cel mic :) )

      Ștergere
    3. Sa zburdam ? Anna, nu stiu cu ce te hranesti de ai atata energie, dar eu spun pas la zburdalnicii . Sa zbor, o pot face cu ochii inchisi, intinsa la soare, nici nu ma misc de frumos ce visez :)))

      Ștergere
    4. Foarte rar reuşesc să stau întinsă la soare mult timp. Nici copil când am fost, nici om matur (carele sunt :D) n-am putut şi nu pot. Cred că asta sunt, nu pot sta mult în loc. Iar despre "zburdatul" meu... îmi pare rău că aşa târziu m-am apucat de asta. Sper să nu mă împiedice ceva, ce ştiu eu ce, s-o mai fac. Şi ştii ceva? Când fac asta cu "zburdatul", mai scap de gânduri. Uneori şi de furie. Şi mă simt bine apoi. :-)

      Ștergere