Vedere de jos a unei roţi pătrate

Motto : Fie roata şi pătrată, tot se-ntoarce ea odată 

Se poate întâmpla, uneori, să-ţi simţi sufletul un copil mic şi febril pe care crezi că trebuie să-l protejezi cu trupul tău . Pentru că eşti nevoit să ieşi cu el afară, în ploaie şi vânt, şi pentru că uneori afară nu-i decât ploaie şi vânt. Şi-atunci îţi strângi braţele ce ţin pruncul-suflet şi îţi gârboveşti spinarea pentru că aşa „crede”  trupul tău că-i face sufletului cazemată. Poetic  pân-aici. Păi da, şi e momentul să stric poezia şi să-ţi pun c-ai pus-o. Dac-ai ieşit în ploaie şi vânt cu spinarea gârbovită-nu contează motivul- ai pus-o, prietene. De fapt, pentru ceilalţi poate să fie soare şi vreme de plecat în vacanţă, nu contează, contează doar că spinarea ta gârbovită-nimeni nu ştie şi nici nu trebuie să ştie de ce- e tentantă. Unii, aflaţi ( în accepţiunea  lor), pe o treaptă inferioară ţie, îţi vor folosi spinarea drept treaptă de urcat mai sus. Alţii, aflaţi ( în accepţiunea lor)  pe o treapta superioară ţie, vor avea nesperata ocazie de a juca tontoroiul pe spinarea ta, într-un soi de " ia uite-mă, lume, şi ia de te uită ce prost e gârbovitul ăsta şi ce loc de bătută e pe spinarea lui, hai, care mai doreşte, care mai pofteşte... " 

În viaţa mea n-am văzut o roată pătrată dar e bună de licenţă poetică.  Şi de măcar trei minute de proiectată în viitor măruntă satisfacţie de care să te simţi vinovat ulterior.