Autoapărare

Urăsc momentele mele de frustrare cu tendinţele de autoexcludere aferente.
În timp, am învăţat să am un pic de răbdare, nu prea multă însă şi nu de fiecare dată.

Îmi acord timpul necesar pentru a-mi aminti că sunt cineva, fie şi acel cineva care duce gunoiul sub ochii celor ce nu suporta ideea de gunoi, pentru că, la rândul lor, suferă de frustrarea rezultantă faptului de a se fi împiedicat într-o zi de o pubelă plină, şi de atunci, pubelele, fie ele şi nou-nouţe, îi duc cu gândul la gunoi iar prin extensie, cei care duc gunoiul, îi fac să se gândeasca, de asemenea, la frustrantul gunoi.

Acord şi privitorilor timpul necesar de a-şi aminti că oricine trebuie să ducă gunoiul, indiferent în ce pubelă urmează sa îl verse.

Dar nu prea mult timp şi nu de fiecare dată. În fond, autoexcluderea e un soi de autoapărare faţă de propriile frustrări iar autoexcluderea mea nu e nici mai bună şi nici mai rea decât a celor ce se autoexclud de la a privi gunoiul.