...meştere Manole...

Îmi prind urechile.Astăzi am o problemă cu Manole. Desigur, ar trebui să-mi amintesc faptul că aici e vorba despre un mit, despre creaţie, să-mi văd naibii lungul nasului (cred că n-am spus niciodată că sunt de-a dreptul cârnă, dar ce-mi veni mie cu nasul, probabil mi se trage de la tata, nu, nu numai nasul, deşi al meu e mai puţin borcan decât era al lui). Mă uit la nasul meu şi realizez că alţi mari creatori (alţii decât Manole, nu alţii decât mine, eu nu sunt creator) au despicat în 14 (paisprezece) firul creaţiei, cu Manole şi cu Ana cu tot.Sau mai puţin cu Ana, cu Ana n-aveau aşa multă treabă şi oricum, ea era zidită, de ce să te încurci cu o zidită când , vorba aia, uite colea mănăstirea.

Eu nu ştiu (şi iertat să-mi fie , ăsta e doar un blog personal, nu fac eu aici descoperiri, că dacă aş face, aş face mai degrabă o descarcerare ceva, să scot femeia aia dintre ziduri şi s-o înlocuiesc cu o gonflabilă pentru că, nu-i aşa...ceva trebuie, totuşi, zidit...) , spuneam deci că nu ştiu dar intuiesc faptul că trebuie să fi contat, pe undeva şi mâncarea. Mâncarea nu cred că a despicat-o cineva în 14 (paisprezece) , mâncarea nu se despică, se manâncă, adică ea trece prin stomac. De ce zic eu de mâncare? Păi...din cauza întâmplării întâmplate, că dacă nu se duce ea Ana cu mâncarea...pe cine zidea Manole ? Trag de aici concluzia că nu e suficient să creezi, trebuie să şi mănânci şi, ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, mâncarea mai trebuie şi dusă la faţa locului creaţiei. Ştiu că se poate crea şi de foame, dar rămâne, în continuare, problema "pe cine zideşti".

Acum, ce să zic? Norocul meu că nu prea trece nimeni pe aici să mă desfiinţeze, să-mi explice că am fi fost şi acum în copaci dacă nu existau creatorii, chestie la care nu aş avea ce să obiectez, drept care mi-ar cădea în cap tot ceea ce am scris până acum şi ar trebui să zidesc pe cineva ca să-mi crească postul la loc. Numai că eu nu pot să zidesc pe nimeni, coşmarul vieţii mele este că mă sufoc între dărâmături şi dacă între dărâmături mă sufoc, nu văd de ce nu m-aş sufoca şi între nişte minunate şi erecte ziduri şi în plus, mama mea, când am plecat de acasă (înainte să mă întorc), mi-a băgat în cap prostii de genul "ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face", chestie care merită a fi despicată în 14, într-o zi, mă refer atât la chestie în sine cât şi la ceea ce înveţi acasă înainte să pleci de acasă înainte de a te fi întors.

Clar. Nu sunt un creator, nu numai pentru că nu mă pricep să creez (aici s-ar cuveni să spun că poate că mă pricep, dar n-am avut niciodată timpul necesar, am fost mereu prea ocupată cu diverse alte ocupaţii, chestie care ar putea "suna" a struguri acri, dar zău că nu e , o spun numai pentru că, probabil, nu pricep nimic) dar şi pentru că nu sunt în stare să zidesc pe cineva decât, poate, din greşeală şi chiar şi aşa, asta ar fi o chestie pe care n-aş putea să mi-o iert. Între ziduri mă sufoc, aşa că singura variantă de a-mi aduce o contribuţie la mersul înainte al lumii ar fi să creez un creator, să pot spune :iată, sunt mama unui creator. Dar şi aici am o problemă, asta nu depinde numai de mine , s-ar putea să nu-mi iasă neapărat ceea ce, în accepţiunea generală se cheamă creator. N-are nimic, eu una sunt mulţumită , oricum. Doar atât mai zic : să nu pună dracu’ pe vreun creator să zidească ceea ce am creat eu, aşa cum m-am priceput, că pe cuvântul meu că nu-l scapă nici o mănăstire.

Despre cum vine de se face că pe lumea asta se găseşte întotdeauna, într-un mod obiectiv, ca să nu zic de-a dreptul necesar, câte o Ană să ducă mâncarea câte unui Manole, am să meditez când mă voi afla într-un alt fel de dispoziţie distructivă, într-una mai apropiată de autodistructiv.
Până una-alta, mi-a venit în minte un cântec patriotic, că altfel nu pot să-i zic.
Şi e momentul să recunosc că niciodată nu mi-a fost clar de ce unele chestii apar aşa...aiurea, în mintea mea, exact în momentul în care nu ar avea ce să caute acolo.