What the fag... ?

O dată am visat că eram într-o pădure.Era o pădure deasă.Mă învârteam prin pădure fără să ştiu de ce şi deodată, în vis, mi-am dat seama : voiam să mă fac copac, mai exact fag.Aşa că mi-am găsit un loc lângă un fag şi lângă un alt fag şi am rămas acolo, asteptând să-mi crească rădacini. Din locul acela întrezăream cărarea ce ducea la şosea...dar ce treabă aveam eu cu cărarea?
Eu voiam sa fiu copac, voiam să învăţ limba copacilor, dialectul fagilor. Uneori ploua, alteori era soare, uneori era zi şi uneori era noapte şi uneori creşteau ciuperci şi licheni.Uneori bătea şi vântul şi atunci mă înţelegeam cu copacii învecinaţi prin semne pentru că nu le învăţasem încă bine limba.
Din şosea se mai auzeau uneori claxoane sau câte o frântura de melodie sau câte o voce.
Sunete îndepărtate... ce treabă aveam eu cu ele? Aş putea spune că mă deranjau, în vis, pentru că nu puteam să aud cum îmi cresc rădacinile.Cred că învăţasem să fac abstracţie de zgomotele şoselei, altfel m-aş fi trezit, poate, şi n-aş mai fi aflat sfârşitul visului.
În vis se făcea că trecuseră câteva anotimpuri până in ziua cu pricina, ziua în care am auzit vocea bubuitoare ce nu mi-am putut da seama de unde venea, dar parcă nu dinspre şosea, totuşi. Vocea bubuise : What the fag am I doing here???
Nu ştiu, poate au fost nişte turişti străini ce populau visul dincolo de raza vederii mele sau poate că tunase în afara visului. Am încercat să îmi mişc picioarele, nu ştiu de ce...dar aşa a fost, imaginaţia mea nu minte. M-am smuls din pământ cu rădacini cu tot şi am pornit pe cărarea spre şosea. Era ciudat sau poate că era de la vis, dar mă dureau tăpile ca şi cum îmi intra ceva în ele şi tocmai asta era ciudat, mie nu îmi intra ci îmi ieşea ceva din tălpi.Nu e uşor să târăşti rădăcini după tine, visul meu e o dovadă clară in acest sens.
Am ajuns la şosea şi m-am aşezat la marginea ei.Treceau maşini, vâj-vâj.
La un momet dat, a oprit în dreptul meu o maşina care cred că era Trabant.Din maşină a coborat un bărbat şi a început să mă cerceteze cu privirea.
-Ce te uiţi ?- am articulat, spre mirarea mea, în limba oamenilor
-Auzi, zice, tu eşti femeie sau copac?
-Dar de ce întrebi ?-zic.
-Păi întreb,zice, pen’că ai putea fi prima femeie cu rădăcini şi crengi care mi se pare interesantă.
-Da?- zic şi simt că mă cuprinde o foame, dar aşa o foame...că îmi venea să vomit. Ai ceva de mâncare?
-Am, zice, pâine, brânză, slănină şi ceapă.
A întins un ziar pe capota Trabantului sau ce o fi fost acela , m-am sculat cu rădăcini cu crengi cu tot şi am mâncat.
-Hehe, zice , parcă arăţi mai bine acum.
M-am uitat la mine, n-am văzut nimic, dar am văzut pe jos câteva crengi şi rădăcinile.
-Perfect, zice, acum încapi in Trabant ( era totuşi Trabant, se pare) .Unde locuieşti?
-Acasă, zic.
-Bine, zice. Urcă în maşină. Te duc acasă.