Nici chiar eu nu mai pot nega faptul că traversez o perioadă în care aproape toate frustrările de care am reuşit să-mi fac rost trăindu-mi traiul...au năvalit peste mine.
Ştiu ce ar spune prietena mea de aproape o viaţă, dând după mine, simultan, cu guşa şi cu căpuşa. Ar spune : dar ce motive ai, femeie, să fii "neagră" ? Cumva ai...(şi aici ar începe o înşiruire de motive concrete, grele şi reale pe care le-am avut pentru a fi "neagră" ).
Prietenii mei ăia doi despre care mai zic uneori câte ceva... ar zice ceva asemănator.
Şi eu mi-aş da seama că au dreptate, cu toţii, că n-am nici un motiv să-mi scurtez, de exemplu, cu obstinaţie, lungul nasului, pe oriunde ajungem, eu şi nasul meu. Că n-am nici un motiv să mă simt mică, neînsemnată sau nebăgată în seamă. Că toate acestea sunt prostii. Dar spusele lor nu m-ar ajuta prea mult, tot singura va trebui să ies din chestia asta ca o închisoare.
Nu ştiu ce-o fi...vremea, vremurile, vreo depresie, ceva...
Cunosc aceste momente, le depistez, le filtrez...dar nu le-am găsit antidot. Sau poate că nici nu există antidot. Sau poate că există şi atunci, antidotul ar fi "taci şi rabdă, la un moment dat vei dori singură să scoţi capul afară.Nu da din mâini şi din picioare... că împrăştii şi pe alţii care habar n-au ce vrei, de fapt.
Sper , sincer, că sunt pe ultimii metri înainte de a spune : "I want out" !
Pentru că ştiu că, după aceea, ies.
Mă rog, nici un eventual concediu relaxant n-ar strica...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu