Ciudat

Ceva ciudat mi se întâmplă, mă gândesc la mine cam mult şi parcă altfel.

Mă văd.

Eu, mergând ţopăit spre depozit, cu căştile alea in urechi.
Eu, văzută cu ochii zâmbitori ai colegilor de la birou, când am reapărut după aproape o săptămână, zâmbind la rândul meu.
Eu, în camera mea, strigând într-un telefon în timp ce-mi desfăceam canapeaua prin trântire, trântind apoi şi pernele peste ea, ca la "aruncarea greutăţii". Eu, aşezată pe canapea, încercând să mă calmez, eu, luând-o de la capăt.
Eu, "sudând" ţigări şi discutând cu soră-mea despre ceea ce am fost şi ceea ce sunt. Eu, văzută cu ochii surorii mele, migdalaţi şi hâtrii ca ai tatei, atunci când m-a întrebat : "noi ştim, dar tu ştii? "

Ciudat este că mă privesc cu un soi de duioşie. Te pomeneşti că am de gând să mă iert...