Sunt o scară, vopsită într-o culoare plăcută şi odihnitoare.Am vopseaua sărita în nu puţine locuri, dar... nu se vede. Mă poţi găsi în calea ta, la umbra vreunui copac, dar mă poţi lua oricând şi duce în plin soare sau vânt sau ploi, mă poţi sprijini de gardul tău. E drept, nu ştiu să-mi număr singură treptele, dar îţi poti face o idee despre numărul şi rezistenţa lor odihnindu-te pe una, râzând pe alta, zguduindu-te de plâns pe alta, meditând pe alta, aruncând cu ghemotoace de hârtie în trecători de pe o alta.
De ce sunt eu aşa ? Pentru că merit.
Cine mă ia şi mă pune înapoi la umbra copacului ? De obicei, altcineva.
Edit@ 05.08.09:
Ce faceee? Scară? Patetic post. Nu sunt nici o scară.
Sunt posesorul "mâinii care a scris destinul altcuiva" (sau cam aşa ceva) , când a şchiopătat un pas în spate cu piciorul...
Şi zbuf ! cortina cade.
Nu-mi mai rămâne decât să aplaud, cu mâna neincriminată...
Postul rămâne, pentru ca la o eventuală dată viitoare să mă bage ca pe mâţe, cu nasul în rahat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu