Cam razna...

Ieri am adormit pe la ora 20.Peerrrfect.Exact cum îmi place şi îmi place datorita consecinţei, anume trezirea cu noaptea în cap.M-am trezit de bunăvoie şi nesilită de alarma telefonului mobil, la ora 5.
Peerrrfect.Ceai, un sandwich, cafeaua, linişte în casă (câinele a plecat chior de somn să doarmă la mama în cameră), linişte afară şi, de departe, sunetul produs de primul tramvai.
Când eram elevă aceasta era pentru mine ora potrivită pentru a-mi face temele ce-mi fusese lene să la fac cu o zi înainte.Peeerrrfect, era ultima sută de metri, vroiam-nu vroiam...trebuia să le fac, am fost un elev conştiincios.
Hmm. Şi tot dimineaţa devreme mi-au venit şi ideile cele mai strălucite posibil legate de strategia de plonjare.Ăsta e un termen ce l-am scornit acum şi se referă la faptul că niciodată nu am fost în stare să comit un plan.N-am fost în stare (deşi am citit sau auzit numeroase sfaturi) să iau un pix şi-o foaie şi să scriu, pe două coloane, ceva de genul aşa da/aşa nu.Îmi amintesc ce povestea demult, parcă în altă viaţă, doamna Şerbănescu (de fapt o cheamă Ştefănescu, Şerbănescu e numele de scena pe care i l-am ales).Doamna Şerbănescu, fostă colega şi "mămică" a membrilor Atelierului de proiectare se pricepea la planuri.Era chiar un mic Machiavelli cu fustă, simpatica, feminină, minionă, drăgălaşă de-a dreptul, cu o voce de copil şi foarte eficientă. Îmi povestea că, înainte de a adormi, făcea planuri de discuţie cu Zuzu, balaurul şef de tip comunist (cum altfel? ) al Atelierului, cam aşa : eu am să spun cutare, Zuzu are să spună cutare, la care eu am s-o spun pe aia greaua şi praf îl fac, în cazul în care el nu spune cutare1 ci cutare2, trec şi eu la planul2, îl iau pe ocolte, îi mai spun cutare3 şi cutare4 ...după care...el nu are încotro şi ajunge unde am vrut eu, după care i-o zic pe aia greaua. Uh. De aşa ceva nu am fost niciodată în stare. Maximul de care am fost capabilă (evident, scornit pe ultima sută de metri) a fost ceva de genul : cum să plonjez eu în baltă fără să-mi rup neaparat şi gâtul sau, în cazuri extreme, cum să fac eu să nu mai plonjez deloc. De aici şi termenul "strategie de plonjare", termen care acum, după ce am mai scris nu ştiu câte rânduri, mi se pare de-a dreptul stupid, la fel ca şi faptul că m-am apucat să scriu.Îmi vine să răspund No la întrebarea do you want to save the changes to Document 1? Da, scriu în Word şi apoi ...copy/paste pe blog.De ce? Habar n-am dar e posibil să fie şi asta vreo strategie de plonjare.Sau poate că am rămas o emotivă şi nu-mi vine să scriu aşa...din prima, într-un loc fie şi teoretic public.Sau poate că sunt orgolioasă şi trebuie să-mi verific întâi greşelile de ortografie sau exprimare, deşi...asta e chiar inutil, le pot corecta şi dacă scriu direct pe blog şi oricum, niciodată nu reuşesc să le corectez pe toate. Mda. Iar am bătut câmpii.Adevărul este altul.Nu toate documentele mele Word salvate ajung pe blogul meu jurnal. De ce? Tocmai pentru că este un jurnal fie şi doar teoretic public, hmm... adică...toate, chiar toate rufele murdare să le... ?...hmm.
Apropo de asta...de multe ori nu văd rostul acestui tip de jurnal.Nu neapărat pentru că face lumea bună a bloggerilor mişto de chestia asta ci pentru că...eu chiar nu pricep de ce fac asta.Nu am ambiţia de a fi citită, nu aia, nu ailaltă...deci nu ştiu şi la urma-urmei renunţ pentru a nu ştiu câta oară să vreau să descopăr de ce. Cert este că îmi place, altminteri nu văd de de aş fi petrecut sâmbătă vreo două ore jucându-mă cu şabloanele şi cu culorile pentru a da un alt aspect acestui ăăă... jurnal.
Am şi scris (mă rog, scris nu e chiar corect) sâmbătă ceva în ideea de a posta, am şi salvat dar...nu am şi postat. De ce? Aici iar e ceva ce nu înţeleg. Sâmbătă scriam despre faptul că simt cuvintele devenindu-mi neprietene.Ok. Şi astăzi? Astăzi... voila ce "dictamai" logoreea am scris...Păi dacă postam sâmbătă...cum aş mai fi putut să-mi postez astăzi logoreea? Bănuiam că aşa va fi şi nu pricep cum vine de se întâmplă astfel, nu este aceasta prima dată...
Scriind, m-am hotărât. Am să postez azi şi Word-ul de sâmbătă şi pe cel de azi. De ce? Ete numa’ aşa...că de aia mi-am făcut blog şi am şi muncit sâmbăta la el...
Sâmbătă, 26.09.09 :
Virus;alergie...
Pentru a nu ştiu câta oară cuvintele îmi sunt neprietene, nesuferite , la fel ca aceasta gripă.



Mă simt de parcă am dezvoltat un soi de alergie...ceea ce este de-a dreptul tragic pentru că, de fapt, îmi plac cuvintele, anumitele cuvinte.Îmi plăcea şi deodorantul Favorit, acela de pe vremuri.Cred că l-am folosit, la un moment dat, în cantitate prea mare , în fâââsss-uri prelungite şi apoi, într-o zi, m-am trezit cu alergie la deodorantele ce conţin alcool.
Mi-ar plăcea ceva simplu. De exemplu...să primesc în dar o piersică.Adevărată, cu gust de piersică, cu gust de acel cuvânt pe care am nevoie să-l aud.Şi apoi, poate că ale mele cuvinte s-ar strânge, din nou, în ciorchine de strugure. Ca un dar, ca o eliberare.



Azi, 28.09.09 :
Azi am scris ceva ce îl contrazice pe ieri. Aşa, şi ? E ca şi cum...n-am primit în dar o piersică...dar m-am descurcat singură şi mi-am creat un nou spaţiu interior şi speranţa că la gripa(jul) ce va mai fi să vină... am să mă descurc, poate, mai bine.
În plus, azi am chef să fiu superficială şi n-am chef să mă înţeleg.