Vine metroul de Republica, Paul şi maică-sa în deşert, mă urc, mă apuc cu stânga de o bară, în dreapta am sacoşa cu ziarele, Dune vol. 2 şi portofelul ăla mare şi plin de chitanţe, pâinea o băgasem, nu ştiu de ce, în geantă, geanta era pe umărul drept, ochelarii de citit în geantă, depărtez Dune vol.1 prea mult şi pun sacoşa în aproximativ braţele domnului care stătea pe scaun , în faţa mea, şi, iată, e momentul să fac public faptul că o observatoare bine antrenata şi plină de umană înţelegere a constatat resuscitarea feminităţii mele şi probabil că acesta este motivul faptului că observ, la rândul meu, că domnul în cauză are părul cărunt şi arăta bine.
Dune vol.1 nu stă drept, e şi normal, e mult mai greu pe partea stângă, doar am spus că erau deja în deşert. În fine, domnul cărunt care stătea de vorbă cu o colegă aflată pe scaunul de lângă el, întrerupe niţel conversaţia şi mă întreabă dacă mă supăr în cazul în care îmi oferă locul, îi zâmbesc tulburător-resuscitat şi îi comunic cum că nu, domnul se ridică, eu mă aşez şi mai trag un zâmbet adecvat unui mulţumesc de femeie slabă şi salvată la timp. Vreo 2 staţii e linişte, Paul Atreides şi maică-sa sunt găsiţi şi înconjuraţi de fremeni, colega domnului zice :
-Ajung acum acasă şi mă ia fii-mea de proaspătă...
-Dar câţi ani are fetiţa? –întreabă colegu’ căruntu’ domn bine
-Trei ani ... oof...
(Las Dune vol.1 , nu pot să fiu atentă la ceea ce citesc şi, oricum, am mai citit o dată ce i-a făcut Jessica lui Stilgar)
-Să vă trăiască- zice colegu'- presupun că stă cu bunica în timp ce voi sunteţi la muncă...
-Ce bunică? Bunicii nu sunt nici unul în Bucureşti...
-Şi...cu cine o laşi? E la creşă?
-Nu, nu e la creşă,of... nu mă întrebaţi...şi nici nu mă întrebaţi cât ne costă...
-Oh, înţeleg- zice colegu’ – ştiu ce înseamnă...dar nu e bine. Ştiu pe pielea mea, şi eu am crescut aşa şi uite...şi la vârsta asta simt tot timpul nevoia să fiu iubit şi alintat...
O, mare eşti, papa Freud, să fii iubit în draci sau îngereşte ...asta pentru că nu pot să-mi dau seama exact unde anume ai fost repartizat...
mi-ar placea sa merg cu metroul zi de zi- pt ca poti asculta o multime de dialoguri, cat despre Dune, cu siguranta c-am fi intrat in vorba !:)))
RăspundețiȘtergereŞtii, legat de metrou, de mulţimi de oameni, pardon, de omi... :-) Am citit în multe locuri despre feţele uniform triste din mulţime, despre "mulţimea cea gri". Nu-i aşa, zic eu. Mulţimea în starea sa naturală, obişnuită (nu într-una dintre posibilele induse stări) e prea complexă, feţele sunt feţe. Noi,observatorii, le vedem când pe toate vesele, când pe toate triste, noi colorăm mulţimea. Dacă circuli mult cu metroul...îţi dai seama, la un moment dat, de asta...
RăspundețiȘtergere