luni, 28 decembrie 2009

Orgoliul pisicii vărgate

Am să-ţi spun că mi-e foame sau frig, am să-ţi spun că mi-au îngheţat mâinile sau că această căldură m-a tâmpit de-a dreptul. Am să ţi-o spun exact aşa şi n-am să mă dezvolt în metafore,tocmai pentru că ştiu că mi-e simplu s-o fac şi că astfel vom ajunge amândoi în abisul dudelor.
În abisul dudelor totul e exacerbat, simpla trăire vrea să existe metaforic.Îţi cauţi disperat metafora ce par a-ţi fi...dar...sunt o femeie şi atât. E ceea ce vreau să ştii, şi , dacă vrei într-adevăr să ştii, am să-ţi explic în cuvinte simple. Dacă se poate fără ele... cu atât mai bine. Dacă ai putea să înţelegi ce sunt din pur şi simplu ciorba aceea de ştevie care am făcut-o aşa cum m-am priceput şi pentru că ştiu că-ţi place... ar fi... ar fi... dar mă bâzâie o metaforă şi mă opresc aici, nu vreau metafore între noi.
Oh ah şi au şi miau. Ţi-aş putea miorlăi despre nuanţele miorlatuilui unei pisici în aşa fel încât te vei simţi motan, disperat de motan, abisal motan. Dar nu vreau să mă transform într-o pisică neagră la căderea nopţii.
Pe zi...vom putea vorbi câte în lună şi în stele .
................................................................................
Tocmai am avut o conversaţie imaginară cu nu ştiu cine, pentru că aşa mi-a tunat mie să explic (deşi nu m-a rugat nimeni) cum înţeleg eu orgoliul pisicii vărgate.
Acuma stau şi mă întreb : ciorba de ştevie tot o metaforă o fi? Şi câte naibii metafore am folosit ?
Metaforele astea sunt ca seminţele de floarea soarelui. Dacă te-ai apucat...cronţăni la ele, şi cronţăni...şi dup-aia te întrebi de ce te ustură limba.Ca să nu mai spun că mereu trebuie să ai grijă unde scuipi cojile.Uite de-aia le fac banale, poate scap de ele.

2 comentarii:

  1. Parca si mie imi plac lucrurile simple, cu carne nu metafore:)
    Anno draga, te vaz scriitoare in 2010! Tot ma plang eu ca femeile nu scriu simplu si curat!
    Apoi pot sa miaune cat vor:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Aha, a avut loc o fi... nu, o viziune nucleara ! :)
    Sa stii ca imi place mai mult metafora ham decat metafora miau, pur si simplu pentru ca mi se pare mie, oricat de aiurea ar parea... ca e mai prietenoasa.
    :)

    RăspundețiȘtergere