Pe la ora 6 seara am ieşit din "biró", să fumez o ţigară în curte şi era să mi se întâmple să nu mă mai întorc, să rămân în curte în formă de statuie de gheaţă ce imortalizează o femeie care priveşte către cer. Mda, unii ar putea regreta că n-am rămas astfel, aş fi scutit firma de o cheltuială şi s-ar fi putut spune că materialul l-am ales eu, nu? Şi ar mai fi fost un avantaj, m-aş fi dezgheţat, cu siguranţă, la primăvară, fix la momentul potrivit pentru următorul schimb sezonier de ţucumbere de autoturisme şi van-uri ... Hehe, şi poate că trecea şi criza fără ca eu să ştiu cum s-a făcut de a trecut...
Niciodată nu poţi afla cu siguranţă care ar fi putut fi infimul amănunt care ar fi putut sta la temelia unei creaţii artistice ( este evident că la nerealizata mea statuie mă refer dar vorbesc la modul general din modestie ...)
Să luăm un exemplu la întâmplare (nu e la întâmplare dar continuu cum am început) : cârdurile de ciori.
--------------------------------------------------------------
(Mda, m-am încurcat, trebuie să reiau şi să fiu mai explicită, eventual mai concisă. )
--------------------------------------------------------------
Pe la ora 6 seara am ieşit din "biró", să fumez o ţigară în curte şi era să mi se întâmple să nu mă mai întorc, să rămân în curte în formă de statuie de gheaţă ce imortalizează o femeie care priveşte către cer.
----------------------------------------------------------------
(La naiba, fraza asta cred că nu e construită prea bine şi mai e şi prea lungă, poate că trebuia "Pe la ora 6 seara am ieşit din biro în curte să fumez o ţigară" sau, şi mai bine "Era ora 6 seara. Eram în curte la o ţigară. Ieşisem din biro în acest scop şi era sa nu mă mai întorc. De ce era să nu mă mai întorc eu? Eu era să nu mă mai întorc deoarece era să-mi îngheţe ţurloaiele în curtea firmei privind cârdul de ciori ." Nu, nu e bine, e dramatic în prima parte, devine tehnic în a doua, în a treia dezvălui prea brusc faza cu ciorile iar eu vroiam, de fapt, să creez tensiune. Pe de altă parte...parcă ar fi bine, scap de chestia cu statuia şi spun odată ce am de spus. La naiba, da, ştiu că mă repet cu acest la naiba, dar aici pot să mă repet, aici nu e textul însuşi ci chinurile creaţiei mele literare... dar parcă vroiam să spun ceva şi acel ceva era : de ce, mamă, de ce mi-am făcut eu blog ??!!)
----------------------------------------------------------------
În fine, ziceam că am ajuns, cumva, la cârdul de ciori. Cârdul era mare şi înnegrise cerul, ciori după ciori veneau şi se ţineau unele după altele. Veneau din stânga mea, făceau aşa un fel de S fără cap şi coadă, de parcă ocoleau un obstacol dar, deoarece nu exista ,de fapt, nici un obstacol, cred eu că e posibil ca leaderul de cârd să fi avut o vedenie dar cârdul îl urma fidel deoarece de aceea era cârd şi eu am constatat că, în general, un cârd nu se întreabă de ce leaderul face ceea ce face, orice ar face acesta. Dupa ce descria S-ul , cârdul zbura, evident, tot în direcţia iniţială, numai că puţin mai la stânga. Părea făra de sfârşit dar s-a sfârsit totuşi, rezervându-mi şi o surpriză. Un număr de 7 ciori, în formaţia 2-2-3, s-a desprins de cârd şi a luat-o înapoi, de unde venise, adică.
O colegă ce ieşise în curte şi privea ceea ce priveam şi eu, a emis ipoteza că cele 7 erau nişte frustrate care s-au dorit a fi şefe, n-au reuşit, drept care s-au făcut că se retrag demn. Eu, personal...nu cred. Mă gândesc că poate ele ştiau ceva ce cârdul nu ştia şi au părăsit corabia în ultimul moment deşi erau ciori, nu şobolani şi nici corabie n-aveau. Sau...eu ştiu? Poate că erau nişte pioniere, nişte temerare, sau poate că ele se...se... ăăă... zburau contra vântului.
Nu ştiu, zău nu ştiu, dar dacă nu termin odată de bifat scripticul cu fapticul sau invers (în funcţie de perspectivă) ... nu ştiu, zău nu ştiu ce se va întâmpla, vai blogurile mele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu