Nespusele

Borşul ucrainean de sfeclă este o mâncare cu personalitate. Cei care o gustă pentru prima dată la vârste mature pot avea doua atitudini diamentral opuse : ori mai vor o farfurie, ori nu le mai trebuie în viaţa lor. Aşa am observat eu. Eu am mâncat două farfurii.

De două ori am scris blog şi am şters blog în weekend. Nici nu mă mir că am visat trenuri pierdute şi valize furate, probabil că visul acela a fost o reprezentare a nespusului cuvintelor, a încarcerării lor. Dacă nu le las să iasă, ies ele până la urmă, ies pe acele căi pe care eu nu le pot bara.

Azi m-am văzut, m-am văzut tot timpul pe drumul de întoarcere acasă. Ciudata senzaţie, să te vezi cu ochii tăi şi nu cu ai tăi, în acelaşi timp.
M-am văzut cu căştile în urechi, cu gluga pe cap, cu fularul lung ce-mi place cum se înfăşoară şi cum stă spânzurat de mine, m-am văzut luând zăpada la şuturi pentru că mă scoate din minţi să nu fiu sigură, m-am văzut cumva...din faţă. Mi s-a părut că sunt chiar simpatică, dar de ce m-aş lua după prima impresie? M-am văzut la bancomat, m-am văzut la Mega, mi-am zâmbit odată cu bodyguardul şi casiera pentru că era să-mi uit cardul la casă şi am continuat să-mi văd toate acţiunile, inclusiv pe cea cu borşul de sfeclă. Le vedeam de parcă nu erau ale mele. Nici acum nu ştiu exact cine scrie...

Ce chestie, asta zici că e "the day before you came".