Oarece amintiri din alte vremuri...

O discuţie mi-a amintit de o întâmplare din tinereţe. (Ha, când ajungi în stadiul acesta, cred că e momentul să fii foarte atent la ultimele nouţăti guvernamentale în materie de "Legea pensiilor"... )

Să fi fost cam în 1985. Lucram "la proiectare", mergeam ziua la muncă, seara la facultate ( incredibil, pe tocuri de 8 cm, cred...) Eram desenator tehnic, încă. (Desenator tehnic : termen arhaic care desemna fiinţe ce trăgeau linii cu tuş, pe calc, linii ce urmăreau identic desenele executate pe hârtie de către inginerii proiectanţi )
Cu cât mai multe şi mai complexe astfel de desene erau executate, cu atât mai multe OMC-uri( ore-muncă-cumulate , n-am înţeles niciodată de ce se numeau aşa şi nu altfel...) acumula un desenator tehnic şi, ca urmare, cu atât mai mulţi bani "în acord" (alt termen arhaic, nu contează ) primea.
Ca o consecinţă firească, OMC-urilor nu le-a fost necesar prea mult timp pentru a deveni mijloc de manipulare, cu atât mai mult că erau manevrate de către şeful Atelierului de proiectare, temutul Balaur Zuzu.
Ca şi cum doar diferenţa între banii primiţi nu era suficientă, Zuzu îşi găsise în OMC-uri şi un teren de manifestare a personalităţii. Desenatoarele, căci femei eram toate, erau chemate periodic la ordine, pe rând , aşezate pe scaunul din faţa biroului zuzorial şi întrebate ceva de genul : " Doamnă x, ce se întâmplă cu dvs? Aveţi probleme acasă? Pentru că , iată, doamna y are cu z OMC-uri mai mult decât dvs." ,unde x, y si z erau variabile funcţie de numărul angajatelor aferent unei perioade ΔT şi numărul de desene de executat în interiorul aceleiaşi perioade.

Aici intră în scenă doamna Şerbănescu. Doamna în cauză lucra la Atelierul de proiectare de cca 1 an şi aceasta se întâmpla după o perioadă de cca 12 ani de stat acasă, cu copiii. Timp de 1 an, doamna Şerbănescu a avut la dispoziţie timpul necesar pentru a uda cu lacrimi perdelele de la ferestrele barăcii de PFL în care funcţiona Atelierul, acele perdele care rămăsesera neudate de lacrimile altor desenatoare sau nerupte de către o a doua categorie a lor, categorie din care făcea parte şi Alina. Conflictele Alina –doamna Şerbănescu erau de pomină şi îl făceau, cu siguranţă, pe Zuzu să ajungă foarte mândru acasă, posibil chiar să fi contribuit la bunul mers al căsniciei sale, iertată fie-mi aşa o remarcă.

Toate acestea până într-o zi în care doamna Şerbănescu a venit la lucru păşind mai hotărât ca de obicei şi zâmbind mai abitir decât de obicei. M-a băgat în şedinţă, probabil că încă de pe atunci dădeam semne de "liant" şi mi-a dezvăluit "marele plan". Marele plan a consta în:
1.Abandonarea certurilor cu Alina;
2.Crearea unei atmosfere în care să ne avem "ca surorile";
3.După ce pct.1 şi 2 vor fi fost bifate la realizări, pregătirea pentru informarea tuturor desenatoarelor, inclusiv a Alinei, în legătură cu marele plan;
4.Dezvăluirea propriu-zisă, într-un cerc închis al desenatoarelor şi în secret, a "marelui plan"şi anume, numărul de desene tehnice semnate de orice desenatoare( şi în consecinţă, de OMC-uri), să fie aproape fix, dacă era posibil chiar la virgulă, egal cu al celorlate.

Punerea în practică a planului a fost un succes. Astfel, se ajunsese ca eu, de exemplu, să nu trag nici un desen în tuş, să-l semnez doar, puteam să şi stau să învăţ pentru facultate, atâta timp cât, periodic, în timp ce colegele trăgeau în tuş, eu povesteam chiar şi 8 ore non-stop filmele pe care le vedeam la video, deoarece o fericită întâmplare a făcut să am aşa ceva. Nu mi-a fost uşor, zău. La un moment dat...cu ruşine recunosc, mai băgam şi de la mine sau le încurcam între ele dar nu cred că asta a contat prea mult atât timp cât happy end-ul era la locul său, de fiecare dată.

Ce i s-a întâmplat lui Zuzu? Probabil că avut probleme acasă, deoarece la serviciu a turbat, pur simplu. Ştia despre ce e vorba dar nu o putea dovedi. I-a fost răpit "obiectul muncii" şi cred sincer că a trăit o dramă.

Respect, doamna Şerbănescu.Mi-am amintit, peste ani, de nenumarate ori de dânsa.Uneori, mi-a mai reuşit şi mie câte un mic plan similar, dar categoric nu de o asemenea anvergură. :)