Remake

Strâmbuliţe, şopârliţe, vorbuliţe cu pretenţii de vorbe de duh.Le resimţi ca pe nişte aşchii subţiri ce-ţi intră pe sub unghii. Ca pe nişte degete strâmbate de reumatism, cu unghii lungi şi roşu vopsite, care te apasă pe butoane. Cu cât ai mai multe butoane la vedere, cu atât mai multe degete vei vedea răsărind, cam aşa cum le vedea fii-mea în clasa I, când venea plângând pe drum de la şcoală pentru că nişte băieţi îi trânteau canadiana pe jos, în vestiar. Din ce plângea mai des, din aceea canadiana trebuia mai des spălată.

Cred că toate şopârliţele se adună, periodic, într-un loc din Univers pe care l-aş numi "Căsoiul Bântuit al Micilor Şopârle ce fost-au Lele cât au fost Ele". Se strâng pe niveluri, într-un soi de cluburi formate ad-hoc pe categorii şi, după ce fac o canastă, încep să depene amintiri ale gloriei apuse, ale zilelor lor bune când, proaspăt sosite de la coaforul-stilist şi de la croitoreasa de rochii de mătase, îşi dădeau în stambă cu volane pe arena circului.
"Ce i-am zis-o, machere, lui madam Boiereasca la madam Burghezesca în ziua aia când a primit în salonaşul Louis XV” , "ce l-am înfierat pe Pecerescu al doilea în şedinţă", "ce i-am tras-o lui Multinaţionăleanu în team-building" , "ce comment i-am pus lu’ ăla pe blog de-a şters blogu’ dup-aia".

Şi apoi, cocotele bătrâne, fleşcăite si inutile, încep să se apese pe butoane, la întâmplare, din obişnuinţă şi între ele, un Căsoi al Şopârlelor dispare prin implozie făcând loc altuia.

Alţi actori-fantomă, aceleaşi scene. Remake.