Cronică neterminată ca urmare a neînceperii ei

Mi-ar fi plăcut să scriu şi eu o cronică pentru că ieri am fost la concertul Iris de la TNB. Dar n-am să scriu. Nu scriu pentru că nu mă pricep. Să mă explic:
Rock-ul a fost, în adolescenţa mea, una dintre acele chestii care nu-mi plăceau pentru că nu ştiam nimic despre ele. O vreme, rock-ul a mers, în acest fel, în paralel cu sexul. Apoi drumurile li s-a despărţit deoarece despre sex am mai aflat câte ceva.

Am ascultat o Melatonină pe Muzica de Vest, una la care a participat un tip pe care am impresia că îl cunosc de undeva. Despre începuturile relaţiilor cu rock-ul, el spunea cam aşa :"toată lumea a început cu Guns’N Roses" . După ce am auzit asta, mi-am zis în gând: "aşa e". Pe urmă mi-am retras cuvintele din gând şi am băgat altele pe interval : " păi…aici e vorba depre tineri ca el". Pe urmă le-am retras şi pe astea şi am băgat rândul trei de gânduri , şi anume : "ce importanţă are faptul că eu mă îndreptam spre 40 de ani dar... tot cu Guns am început? "Pe astea nu le-am mai retras, am decis să le las acolo şi le scriu, acum, o continuare. Cred că era prin 1997 când a ajuns la mine un CD cu baladele lui Guns (cu balade, desigur), şi astfel am ascultat şi altceva decât November Rain . Pentru că mi-a plăcut, a început să dispară din capul meu simbolul rocker-cocker , acea ştampilă aplicată de tot anturajul meu rockerilor. Trist, nu? Adică…trist că a dispărut aşa târziu dar…ceva mai puţin trist, parcă, deoarece alternativa mea nu de manele fusesese constituită.

Dacă tot a venit vorba, parcă aş mai povesti ceva din perioada aceea. Atunci făceam eu cunoştinţă şi cu computerul. Într-o zi, cumnatul meu m-a lăsat singură la computerul său , să "mă joc", să aplic ceea ce învăţasem la nu mai ştiu ce curs de operare din care n-am înţeles nimic dar m-am speriat, în schimb. Cumnatul meu a plecat, eu am rămas să "mă joc". Puteam s-o fac, era o perioadă în care eram fără job, ziua căutam job-uri şi mergeam la interviuri dar tot îmi mai rămânea ceva timp la dispoziţie. Prima dată l-am sunat pe cumnatu-meu să-i spun că am scris ce-am scris în Word dar deja nu mai pot scrie deoarece cursorul se mişcă singur. Mi-a spus că aş face bine să-mi iau agenda de pe tasta aia lungă, cea mai lungă. Am luat-o şi s-a rezolvat. Pe urmă l-am sunat să-i spun că-mi dispar toate iconiţele de pe ecran… Mda, cred că ar trebui să mă opresc aici, dar mai am de spus doar povestea cu turcul. După vreo două săptămâni, m-am angajat la un turc. Trebuia să mă ocup de stocurile turcului şi lucram in Excel şi într-un soft în limba turcă, soft cu care turcul venise de la el de-acasă şi în care m-a învăţat şi pe mine să lucrez. M-a atenţionat însă, aşa ca în basme :" lucrezi doar în fişierul tău, în al meu poţi doar să intri să te uiţi dacă ai nevoie, dar să nu faci înregistrări acolo, că altfel… unde îţi stau picioarele îţi va sta şi capul". Nu ştiu de ce…dar l-am crezut.
Ok. Mă bag într-o zi în fişierul turcului să caut ceva date, mă uită… ăăă…Alah, cred, acolo şi fac şi înregistrari. Damn, aveam în agendă traducere din turcă în engleză pentru diverse comenzi...dar nu aveam şi pentru delete sau remove sau cut. După ce mi-a trecut momentul de panică, am stat să mă gândesc : din toate cuvintele acelea de pe display...care putea fi cut? C’mon c’mon, Anna, think, think fast, think even faster, the boss is about to come. I took a wild guess şi a mers, cut era satir , n-avea ce altceva să fie.
În fine, să revin la rock. O vreme destul de lungă n-am mai avut timp nici să mă gândesc la el…nu,nu doar timp, ci şi dispozitie sau…nu ştiu, chiar nu mai ştiu, la un moment dat aveam trei job-uri, unul permanent, altul sâmbăta iar al treilea era tot un soi de permanent, dar lucram acasă.Nici să citesc nu puteam. Şi a mai trecut ceva vreme. Apoi, încet-încet, cu net-ul lângă mine sau peste mine, am început să ascult rock, să-mi placă şi să-mi placă mult mai puţin muzica ce-mi plăcea înainte. De fapt, şi acum tot undeva la început sunt, mai am multe de ascultat dar…pot deja să "înţeleg" o chitară electrică, ştiu deja să fac diferenţe. M-am "lipit" de Deep Purple şi colaterala sa Rainbow, nu însă şi de colaterala Whitesnake.
Acestea fiind zise, să revin la Iris. Dacă îmi place Deep Purple…cred că e firesc să apreciez Iris. Ar mai fi un motiv : orice s-ar spune…Iris e un simbol.
Uite şi nescrisa mea cronica : simbol-simbol, dar…de ce a trebuit aseară şi chestia aia cu "Cuvinte de Iubire"? Zău că mi s-a părut ca nuca în perete, de fapt, chiar pe perete, pe peretele din spatele scenei pe care erau proiectate nişte scrieri-ceva, nişte metafore-ceva, ceva cu iubire mare-durere mare, ce-am fost şi ce-am ajuns, cum am făcut eu, femeia ,de am înfrânt non-iubirea şi am cucerit cetatea iubirea dar numai pentru că am ascultat Iris. Trasă de păr, zău. Dom’le, părerea mea : dacă o trupă rock trebuie să cânte… ei, e suficient să cânte. Şi nu cred că e necesar să pui nişte actriţe (probabil) şi nişte balerine sau trapeziste (probabil) în situaţia proastă de a nu le vedea nici dracu’. Pentru că dacă o trupă are fani…fanii, inclusiv doamnele-fani nu vor vedea decât trupa. Altceva ce să mai zic? Mi-a plăcut Iris, dar, înainte de a ajunge să-mi dau cu părerea în materie de rock live fără să simt că doar încerc balta cu un băţ, trebuie să merg la mai multe concerte.

Altminteri…totdeauna a fost simplu să crezi că înţelegi tot atunci când nu şti suficient.